x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Udrea încă se mai crede ministru

Udrea încă se mai crede ministru

de Elena Stan    |    07 Mar 2012   •   21:00
Udrea încă se mai crede ministru

Ca si cand ar mai fi ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea merge in deplasari externe si invita investitorii straini sa realizeze diverse lucrari de la noi din tara. In plus, Udrea merge insotita de Luminita Kohalmi, consiliera personala a noului ministru al Turismului, Cristian Petrescu. Udrea l-a invitat pe Florentino Perez, presedintele gruparii Real Madrid si al grupului de constructii ACS (Actividades de Construcción y Servicios), cea mai mare firma de acest tip din Europa, sa construiasca Sala Polivalenta cu 20.000 de locuri de la Bucuresti.

Licitatia pentru realizarea acestei sali polivalente este organizata de Mi­nisterul Dezvoltarii Regionale si Tu­rismului, condus pana nu demult de Udrea. La intalnirea avuta cu investitorii spanioli, Udrea a punctat posibilitatea utilizarii fondurilor eu­ropene, dar si a parteneriatelor pu­blic-private pentru derularea unor proiecte economice strategice. Florentino Perez, cat si ceilalti oameni de afaceri din Spania s-au aratat foarte interesati de posibile investitii in Romania. Udrea a efectuat o vizita de cateva zile in Spania, la Madrid, unde s-a intalnit Florentino Perez, cu Ana Botella, primarul capitalei spaniole, dar si cu reprezentanti ai comunitatilor de romani.

Udrea a discutat cu primarul Madridului despre solutiile gasite in capitala Spaniei pentru problemele legate de cainii fara stapan, serviciile de salubritate, precum si locurile de parcare pentru locuitorii orasului. La sfarsitul intalnirii, cele doua femei-politician s-au declarat incantate de legatura stabilita, Ana Botella urmand sa faca o vizita in capitala Romaniei peste cateva luni, ca urmare a invitatiei presedintelui PDL Bucuresti, Elena Udrea.

In intalnirea de la Madrid, temele abordate au vizat situatia economi­ca europeana generala si masurile pe care noul guvern spaniol le-a propus pentru a contracara efectele crizei eco­nomice, in contextul in care Gu­ver­nul Romaniei a implementat deja masuri de reducere a cheltuielilor publice si a deficitului bugetar, dar si aspecte punctuale legate de admi­nistrarea unei mari metropole.

Discutiile purtate de Udrea impreuna cu colegul sau de partid, deputatul William Branza, presedintele PDL Diaspora, s-au concentrat pe obtinerea sprijinului necesar din partea actualului guvern, in vederea deblocarii pietei fortei de munca pentru cetatenii romani, puternic afectati de reintroducerea restrictiilor de munca, masura adoptata de fostul guvern spaniol in anul 2011. 'Trebuie sa dezghetam piata fortei de munca prin atragerea investitorilor cu potential economic, dar si prin convingerea celor deja existenti pe piata romaneasca de a-si extinde afacerile', a spus William Brinza.

Consiliera lui Petrescu o insoteste pe Elena Udrea in deplasari
In vizita efectuata in Spania zilele acestea Elena Udrea a fost insotita de Luminita Kohalmi, consiliera personala a noului ministru al Turismului, Cristian Petrescu. Potrivit informatiilor postate pe site-ul MDRT, Luminita Kohalmi a fost consiliera personala a Elenei Udrea si a ramas la cabinetul lui Cristian Petrescu. Date fiind aceste informatii, nu ne explicam ce cauta Luminita Kohalmi alaturi de Elena Udrea la Madrid (vezi poza postata recent de Udrea pe facebook). Elena Udrea a fost la Madrid in calitate de presedinte al organizatiei PDL Bucuresti, unde impreuna cu deputatul PDL William Brinza a avut mai multe intalniri.

×
Subiecte în articol: observator