x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Udrea l-a adormit pe Pinalti

Udrea l-a adormit pe Pinalti

18 Mar 2011   •   09:52
Udrea l-a adormit pe Pinalti

VIDEO - Discursul Elenei Udrea a avut un efect devastator asupra primarului din Piatra Neamţ, Gheorghe ”Pinalti” Ştefan: l-a facut să adoarmă în public. În timp ce ministrul Dezvoltării vorbea la Piatra Neamţ despre hărnicia oamenilor din oraş, primarul Gheorghe Ştefan era ocupat să ...moţăie. Şi nu e prima dată!
 
Pe Elena Udrea nu a speriat-o ploaia din Piatra Neamţ. Şi-a pus pantofii cu toc şi a mers să semneze două contracte de finanţare pe bani europeni. Pe primarul Gheorghe Ştefan, însă, vremea rea l-a ţinut la căldură, aşa că nu i-a ieşit în întâmpinare.
 



Primarul a vrut totuşi să-i arate Elenei Udrea cât de gospodar este, aşa că a pregătit pentru ea un film în care erau prezentate realizările oraşului. Doamna ministru a părut atât de interesată, încât a vorbit la telefon pe toată durata prezentării. A remarcat însă că oamenii din Piatra Neamţ sunt harnici şi a ţinut să-i laude. În acest timp, primarul Pinalti îşi arăta interesul pentru laudele ministrului Dezvoltării, cu ochii închişi.
 
Dacă vorbele despre fondurile europene l-au adormit, cele despre fotbal l-au trezit imediat pe primarul Gheorghe Ştefan.
 
Se pare că Gheorghe Ştefan traversează o perioadă destul de obositoare. Nu este prima oară când edilul adoarme în timpul unui discurs. Weekendul trecut, Pinalti a adormit pe scaun la alegerile PDL Buzău. Orele lungi de discuţii se pare că l-au epuizat pe edil care a aţipit de mai multe ori.

Antena3

×