x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ultimele apariţii ale lui Costică Ştefănescu

Ultimele apariţii ale lui Costică Ştefănescu

de Mihai Igirosanu    |    21 Aug 2013   •   16:08
Ultimele apariţii ale lui Costică Ştefănescu
“Ministrul apărării” Craiovei Maxima şi-a mascat cu demnitate suferinţa. A vorbit puţin despre el şI mult despre Universitatea

La fel ca pe teren, Costică Ştefănescu a fost impecabil şI cu ocazia ultimelor apariţii din mass-media. La finele lunii martie, fostul regretat căpitan al imensei Craiova Maxima acorda un interviu celor de la DigiSport. Îmbrăcat impecabil, aşa cum s-a prezentat toată viaţa, dar palid şI vizibil slăbit, semn că boala cruntă începuse deja să-l macine, Costică Ştefănescu a vorbit calm, discursul său nelăsând niciun moment senzaţia că aparţine unui suferind. Aflat într-un studio-ul teritorial al Digi 24 Constanţa, Ştefănescu a vorbit, în mare parte, despre haosul din fotbalul craiovean, evitând cu eleganţa cu care făcea şI tackling-urile întrebările legate de viitorul său ca antrenor. Întrebat din studio-ul de la Bucureşti dacă antrenorul Ştefănescu a primit oferte din ţară sau din străinătate, legenda marii echipe a Olteniei a răspuns: “Nu vreau să vorbesc acum despre asta. În primul rând, să vedem dacă sănătatea îmi va permite să-mi continuu această carieră sau dacă mă va lăsa să-mi mai doresc acest lucru. Las timpul să decidă!”.

“Vreau să trăiesc să văd Universitatea Craiova cu performanţe!”

La începutul lunii iulie, libero-ul care ne va veghea de acum din ceruri acorda poate ultimul interviu, celor de la WOWbiz.ro. Şi cu acest prilej, a vorbit mai mult despre mare sa dragoste, Universitatea Craiova. Mai puţin despre persoana sa. Tot ce a spus despre Craiova a spus cu speranţă. “Varianta primăriei, în care sunt implicaţi Rodion Cămătaru, Pavel Badea, Cârţu, Ţicleanu, reprezintă un lucru foarte bun şi trebuie să recunosc că am mare încredere în acest proiect. Şi am să explic de unde pleacă această încredere a mea. Pe vremuri, când primul secretar al judeţului şi primarul oraşului Craiova erau aproape de echipă, exista o stabilitate din toate punctele de vedere. Eu spun că dacă primăria este alături de echipă şi vor reuşi să fac un staff care să cunoască fenomenul fotbalistic, vor exista sorţi de izbândă”. Abia spre final, reporterul a abordat şI problema legată de deteriorării sănătăţii sale. Ştefănescu a fost scurt, iar pe finalul răspunsului a vorbit din nou despre Universitatea Craiova. “De câţiva ani lupt şi eu cu o boală, dar aşa cum am făcut-o pe terenul de fotbal aşa fac şi în viaţa de zi cu zi. Îmi place să fiu un luptător. Sunt într-o situaţie nu prea fericită a vieţii mele, dar voi continua să lupt. Cel mai mult îmi doresc să ajung să trăiesc să văd din nou echipa Universitatea Craiova cu performanţe notabile”.

“Chiricheş seamăna cu mine”

În acelaşi interviu, Costică Ştefănescu a vorbit şI despre potenţialii săi urmaşi din punct de vedere fotbalistic. “Fără îndoială, Vlad Chiricheş. Seamănă mult cu mine ca stil de joc, el având nişte calitati superioare mie, în primul rând fizice. Eu am excelat din punct de vedere tehnic şi tactic. El este tânăr, are timp să-şi pună în valoare şi aceste calităţi”. Poate nu întâmplător l-a ales pe Chiricheş. Steaua a fost clubul unde căpitanul intrat deja în legendă şI mângâiat acum de îngeri şi-a petrecut 5 sezoane.

Steaua, cu banderole negre

Decesul său a îndoliat şI gruparea roş-albastră, vestea fiind primit de stelişti chiar în cantonament, cu o seară înaintea confruntării de aseară, cu Legia Varşovia. Imediat, marţi seară, Steaua a solicitat observatorului UEFA al meciului disputat aseară, scoţianul Campbell Ogilvie, permisiunea ca startul să fie precedat de un moment de reculegere în memoria lui Costică Ştefănescu. Britanicul a acceptat imediat, iar partida de pe Arena Naţională va fi precedată de un emoţionant moment. Mai mult, pentru a onora memoria celui care a fost marele internaţional, toţi jucătorii Stelei vor evolua cu o banderolă neagră pe braţ. “Am avut privilegiul să-l cunosc bine pe acest fost mare fotbalist, pe acest om de o rară nobleţe sufletească. Dumnezeu să te odihnească în pace, capitane! Sincere condoleanţe familiei îndoliate şi tuturor suporterilor Universităţii Craiova”, a postat managerul Stelei, Mihai Stoica pe contul personal de Facebook.
 

×