x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ultimii gratiati, cautati de zor

Ultimii gratiati, cautati de zor

20 Dec 2004   •   00:00

La cinci zile dupa ce presedintele Ion Iliescu a gratiat 46 de condamnati si la patru zile de la revocarea acestui decret, Politia a reusit sa puna mana pe 33 dintre eliberatii pentru 24 de ore. Autoritatile au stabilit si situatia celorlalti 12 condamnati, in afara lui Miron Cozma.

ION ALEXANDRU, NICOLETA BUTNARU

DUPA GRATII. Ionut Tiboaca, Dragomir Gabriel si Stefanescu Daniel sunt trei condamnati de pe lista gratiatilor care nu au fost pusi in libertate pana la data revocarii decretului, motiv pentru care au ramas in continuare in arest. IGPR informeaza totodata ca Mergan Calin Abubaker, Marin Zorila, Ioan Corpodeanu, Rusalina Grasian si Georgeta Focea se aflau deja in libertate conditionata dispusa de instantele de judecata, ca urmare a executarii fractiei de pedeapsa prevazuta de procedura penala. "Condamnatul Mihai Gheorghe, din Bucuresti, beneficiaza de amanarea executarii pedepsei, pe motive medicale, pana pe 20 ianuarie 2005", se mai arata in comunicatul Politiei.

JOC. Ieri, detinuta Georgeta Focea, de 41 de ani, ce fusese incarcerata in Penitenciarul de Maxima Siguranta din Braila si eliberata o data cu lotul celor 46 de infractori gratiati de fostul presedinte Ion Iliescu, a fost depusa in sectia de femei a inchisorii brailene, dupa care a fost pusa, din nou, in libertate. Condamnata pentru furt si profanare de morminte, executase doua treimi din pedeapsa, iar in ziua in care a primit vestea gratierii, comisia de eliberare conditionata i-a acceptat si dosarul pentru a fi pusa in libertate. Dupa revocare, pe urmele Georgetei a fost trimisa o intreaga echipa de politisti, care a recuperat-o, ieri, dintr-o comuna a judetului Braila. "Nu stiam ca a fost liberata conditionat", ne-a declarat comisarul-sef Antonel Colceag, prim-adjunct al Politiei brailene. "Nu-i nimic ca a prins-o Politia, o punem noi in libertate, ii facem formele de liberare conditionata", a declarat magistrat Gheorghe Cucu, directorul Penitenciarului de Maxima Siguranta Braila.

CONFUZ
Situatia a inca patru condamnati nu este deloc clara. Este vorba despre Nicolae Olteanu, din Capitala, pe numele caruia instanta nu a transmis nici pana la aceasta ora documentele de incarcerare. Nici Leonard Emil Robu, din Tulcea, nu a fost reincarcerat, din motive medicale, Politia sesizand instanta de judecata pentru a stabili care este situatia acestuia. In ceea ce-i priveste pe Neculai Chetreanu, din Neamt, si Dumitru Puscalau, din Bacau, acestia nu au fost, inca, "localizati".

×
Subiecte în articol: observator