Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Pe trotuare, un furnicar de oameni, bărbaţi în haine curate, călcate, iar femeile în toalete de stradă cât mai elegante, am putea spune că era o paradă a modei în straie curate (...) Pe stradă treceau automobile şi trăsuri în mod destul de lent, din cauza aglomeraţiei, iar libertatea de circulaţie, cât şi siguranţa ei în privinţa persoanelor era desăvârşită încât şi regele Carol II se plimba printre trecători, ca orice cetăţean ieşit la plimbare, însoţit numai de un aghiotant şi făcând curte la cucoane".
Oraşul cu două feţe
O imagine idilică al unui oraş interbelic? Deloc aşa, dacă citim şi ce scria istoricul Nicolae Iorga în “Bucureştii anului 1906”, “...noii locuitori nu au încă repere clare în spaţiul care i-a adoptat şi nici nu stabilesc cu usurinţă legături cu ceilalţi. Lipsa mijloacelor uzuale de trai a îngreunat şi ea adaptarea. Ieşirile violente, mărunte prin ţelul lor imediat sunt cotidiene...". Iar memorialistul Henry Stahl completează în “Bucureştii ce se duc” publicată pe la 1910 că periferia oraşului este “un spaţiu al pârliţilor născuţi din mizerie, trăiţi în chinuri având cârciuma drept singura distracţie (...) Prin aceste locuri se întind vaste maidane pe care se răsfaţă duhori pestilenţiale, mortăciuni şi gunoaie de tot felul". Două imagini complet diferite în care evoluţia tihnită a oraşului se amestecă periculos de mult cu umbrele lumii subterane.
Cea mai veche meserie din lume luată la numărat
România avea la 1 ianuarie 1927 nici mai mult nici mai puţin de 12.517 înregistrate ca lucrătoare ale amorului liber de către prefecturile de judeţe. Ineditul recensământ era necesar şi fusese cerut cu aproape un an în urmă de secretarul de stat al Direcţiunii Poliţiei şi Siguranţei Generale a Statului care trebuia astfel să răspundă la o solicitare făcută de Societatea Naţiunilor cu privire la "dezvoltarea ce a luat în ţară la noi, traficul de femei şi minori în vederea prostituţiei, de la răsboi până în prezent...". După naţionalitate, cele mai multe femei uşoare erau de origine română (9.610), maghiară (1.404), cehă (171), sârbă (86) şi rusă (61). Desigur, nici o vorbă suflată despre lucrătoarele la “negru” care nu erau înregistrate. Sau vreo explicaţie pentru acel “spectacol odios” care pornise de fapt toată tărăşenia şi care zărit de o reprezentantă a Ligii Naţiunilor (dna Sainte Croix) pe străzile din Bucureşti, o scandalizase peste măsură "...cârduri de prostituate sub conducerea agenţilor de poliţie străbăt străzile, ziua în amiaza mare pentru a se duce la dispensariile comunale". În schimb, un lung protest al prefectului Poliţiei oraşului Bucureşti adresat ministrului din aceea vreme ca urmare a declaraţiilor cuprinse în raportul controlului special de experţi care "se constituie o grea ofensă ce se aduce bunelor noastre moravuri şi femeiei române în special".
Contrabandă preţioasă: chibritele, trandafirii şi opiumul
Un referat al Brigăzii Mobile (Securitatea Statului, după 1948) către Direcţiunea Poliţiei la 30 martie 1920, după un denunţ atrăgea atenţia că pe trenurile companiei "Wagon-Lits", în Bucureşti, se face "contrabandă cu trandafiri şi alte flori, sustrăgându-se astfel taxei de import pentru obiecte de lux". Binenţeles, pentru a da greutate biletului erau pomenite şi alte fapte "mărunte": spionaj şi ştiri tendenţioase despre leul românesc. Cum în epocă acuzaţia de contrabandă era legată "fedeleş" de cea de spionaj, şeful Brigăzii Mobile semnează o notă prin care cere ca "domnul comisar special Stârcea va face cercetări discrete pentru a vedea dacă cele arătate prin denunţ sunt adevărate". O problemă specială o constituia însă traficul cu produsele care la aceea vreme erau monopoluri de stat. Sarea, chibritele, hârtia pentru ţigarete, cărţile de joc, pulberile explozive şi mai ales tutunul. Pentru prinderea contrabandiştilor sau doar simpla lor denunţare se ofereau pe loc primele de bani promise prin lege.
După 1928 când în România este adoptată o lege pentru combaterea abuzului de stupefiante, preţurile narcoticelor populare la aceea vreme printre consumatori urcă vertiginos. Cu toate astea creşte şi consumul şi implicit şi raziile făcute de poliţie prin locurile cunoscute cu astfel de "păcate", iar după '33 când intră în vigoare Legea privind limitarea fabricării şi distribuţiei narcoticelor, acestea ajung monopol al statului. Pentru traficanţi şi contrabandişti, drogurile devin doar o altă marfă ilicită aprovizionată prin reţelele de trafic din porturi şi de la graniţe şi o sursă sigură de venit odată ce ajung în localurile şi bordelurile din Capitală.
Cum păcăleşti un escroc
"Don Pedro Sanchez, contrabandist de arme, a venit la Bucureşti să cumpere 100 de avioane pentru Spania" este titlul unui articol care deschidea prima pagină a ziarului "Capitala" la jumătatea lunii decembrie 1936. Ajuns la Bucureşti, cică, ca trimis al lui Largo Caballero(n.r ? primul-ministru spaniol) şi al Frontului Popular din Spania, dar cu paşaport peruvian, caută "complici" cu suficientă influenţă pentru a intermedia o complicată afacere cu arme între Spania şi Franţa. Celor care îl ascultau le spune că avioanele şi materialele militare fuseseră plătite de spanioli, dar Franţa nu le putea livra din cauza restricţiilor impuse. Cum era nevoie de o ţară neutră "Pedro Sanchez voia o hârtie, prin care o autoritate românească oricare ar fi ea, să comande în Franţa cele o sută de avioane". Pentru acest "mic" serviciu oferea un comision de 50 de milioane de lei. "După două săptămâni de sondări, Pedro nu a reuşit să ia legătura decât cu samsari veroşi lipsiţi de orice influenţă, pentru ca la sfârşit să cadă chiar el victima unor escroci care nu aveau anvergura lui, dar cunoşteau mai bine terenul. Este păcălit grosolan de un anume Kuhn, evreu ungur din Ardeal, care îl pune în contact cu diverşi pretinşi miniştri prin simple cafenele şi bodegi". Văzând că nu poate convinge pe nimeni, Pedro Sanchez fuge într-o noapte, mai notează ziarul. Însă ironie, tot de acolo aflăm că Kuhn devine om onorabil. Îşi deschide o prăvălie proprie pe Str. Doamnei din comisioanele încasate pentru "prezentarea marilor personagii fictive"
(la realizarea materialul au fost consultate şi Arhivele Naţionale)
