Luni, polițiștii din cadrul Secției 26 au reținut un bărbat de 25 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.
Tânărul a fost reținut după ce tot luni, în jurul prânzului, prin apel 112, o femeie de 34 de ani a sesizat faptul că în timp ce se afla pe stradă, un bărbat necunoscut a atins-o, într-o zonă intimă, după care a fugit.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției, iar în urma investigațiilor efectuate l-au identificat pe tânăr și l-au dus la audieri.
Bărbatul este cercetat și într-un alt dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală fiind suspectat că, la data de 17 noiembrie 2021, tot în Sectorul 4, a agresat sexual, în același mod, o femeie, de 25 de ani.
Cauzele au fost reunite iar cercetările sunt continuate de Secția 26 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.
(sursa: Mediafax)