x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un american şi un canadian stabiliţi în România - în spatele investitorilor Cupru Min

Un american şi un canadian stabiliţi în România - în spatele investitorilor Cupru Min

10 Apr 2012   •   17:25
Un american şi un canadian stabiliţi în România - în spatele investitorilor Cupru Min

Valhalla Resources este cumparatorul din umbra al Cupru Min iar directorii sai au fost numiti ieri la conducerea Roman Copper, firma care a castigat licitatia dar pe care statul nu o mai vrea acum dupa ce nu a fost de acord cu conditiile cerute.

Valhalla este o firmulita care activeaza in domeniul minier si care s-a listat pe bursa de la Toronto in 22 decembrie 2011. Compania a fost fondata de un cetatean american si unul canadian care traiesc in Romania din anii '90: Stacy Quinney si Joel Hayes, potrivit Hotnews. Stacy Quinney ar fi avut afaceri inclusiv cu Dinu Patriciu.

Dupa aparitia informatiei, Roman Copper a anuntat ca Joel Hayes si Stacy Quinney au fost numiti in conducerea Roman Copper, alaturi de Michael Williams, presedinte al Valhalla, care a ajuns in aceeasi pozitie la Roman Copper.

Pe bursa din Canada, Valhalla se descrie drept o companie focusata pe descoperirea si dezvoltarea de metale de baza si pretioase in Turcia si Romania. Principalele sale active sunt minele Sarp, din nord-vestul Turciei si Bratosin, din "Patrulaterul de Aur", aflat in muntii Apuseni. Tot aici, se mentioneaza ca firma evalueaza numeroase oportunitati din Centura Tethyan, care traverseaza muntii Carpati, zona Balcanica, prin Turcia pana in Iran si "este gazda unui numar de depozite de aur si cupru de nivel mondial".

Zacamantul Bratosin, aflat la 50 de kilometri vest de Rosia Montana, este dezvoltat prin intermediul companiei Transilvania Minerals, alaturi de Barrick, cel mai mare producator mondial de aur. De asemenea, Valhalla Resources are prin Vallachia Resources SRL drept de explorare pentru minereu polimetalic la Corbesti-Micanesti.

De regula, o companie apeleaza la banci de investitii pentru a realiza vehicule investitionale pentru anumite proiecte atunci cand nu vrea sa liciteze direct, pentru a evita un "razboi al preturilor" cu alti contracandidati. Roman Copper a fost creata in noiembrie 2011 special pentru achizitia Cupru Min.

O firma cu numele de Tethyan Gold se afla si ea in Romania si este reprezentata de Joel Hayes.

Valhalla a anuntat in martie o "alianta strategica" cu Kenz Mining, o companie turca detinuta si condusa de Firat Gulgen, care are si un imperiu media in Turcia.

Recent, premierul Mihai Razvan Ungureanu declara criptic intr-un interviu ca stie cine se afla in spatele privatizarii Cupru Min, dincolo de Roman Copper, care "daca se poate se va putea prezenta singur, pana la urma"

×