Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Unul dintre martorii inteligenţi ai perioadei de după Revoluţia Română şi care a putut face o analiză lucidă, pertinentă şi persuasivă a acelor zile frâmântate este Claude Karnoouh, sociolog şi antropolog francez, cel care a locuit mulţi ani în ţara noastră. Viziunea lui asupra unei Românii trezite din somn se regăseşte în excepţionalul volum de analiză intitulat "Inventarea poporului-naţiune. Cronici din România şi Europa Orientală, 1973-2007", publicat, în 2008, la editura pariziană "L'Hartmann". Cartea descrie, între altele, primul contact al autorului cu România, în 1971, la un colocviu universitar. Partea cea mai agreabilă a reuniunii a constituit-o "călătoria de lux" primită din partea lui Miron Constantinescu, "numărul cinci" în Biroul Politic al CC al PCR. O călătorie cu maşini Volga, avându-i ca ghizi pe reputaţii Henri Stahl şi Mihai Pop. Un "superturism cultural" - ne mărturisea profesorul într-un recent interviu, superturism în cursul căruia a cunoscut România aşa cum voiau liderii comunişti s-o cunoască, dar şi mai mult decât atât. "M-a frapat, spune Karnoouh, faptul că, într-o ţară în care mottoul era «să facem tabula rasa», existau, totuşi, atâtea locuri frumoase şi neatinse. Pentru că eu veneam din Franţa, unde ţărănimea fusese «lichidată» încă din 1970; nu ca muncă, dar dispăruseră tradiţile, cultura rurală..."
În Maramureş, unde a avut ambiţia să revină, un an mai târziu, pentru cercetare, a descoperit lumea rurală a secolelor al XVIII-XIX-lea în stare pură. Şi-a făcut, în satul Breb-Maramureş, prieteni pentru o viaţă, şi-a crescut copiii în mijlocul lor, vorbind, trăind româneşte. După ani de cercetare sociologică şi folclorică (în ascuns, făcea un studiu de "istorie politică a familiei"), Karnoouh a fost nevoit să plece din România, presat de ostilitatea Securităţii, care îl consideră indezirabil şi lipsit de suportul logistic al Academiei Române. Citindu-şi, în zile noastre, dosarul de la arhivele CNSAS i-a descoperit pe toţi acei detractori ai săi, "în afara de unul". Dar, cui mai foloseşte, acum?...
Unul dintre cei mai convinşi susţinători, în Franţa, ai cauzei unei Românii rurale superioară ţărilor din Europa de Vest şi care a avut mereu "nostalgia întoarcerii" aproape în sensul dat de Mircea Eliade, a revenit, în ianuarie 1990, în Maramureş, pe propriile-i urme. A întâlnit o Românie derutată, incapabilă să-şi regăsească sinele. Toate transformările din anii următori Revoluţiei au fost, pentru Karnoouh, de neînţeles, începând de la gesturile politice şi sfârşind cu transformările economice şi sociale. Cât despre popor... "El are, scrie Karnoouh în cartea sa, intuiţia simplă, frustă, desigur, a «marelui talcioc de la Est», care a pus în locul unei birocraţii comuniste minuţioase, sufocante şi de multe ori idioate, o cleptocraţie politică şi intelectuală feroce, fără scrupule, în acelaşi timp locală şi mondializată. Totuşi, ceea ce o dată în plus m-a surprins, acum ca şi în vremea regimului comunist, a fost docilitatea poporului, infinita sa răbdare, felul său de a-şi face speranţe pornind de la nişte gesturi şi de la nişte cuvinte goale de sens, pe care puterea le poate produce tocmai fiindcă n-o costă nimic. Pentru mine, asta e o enigmă abisală, nedezlegată de nici o carte de istorie sau de filosofie politică şi socială; în cel mai bun caz, pot fi înţelese «post factum» eşecurile, rătăcirile, poate chiar crimele, dar nimic care să elucideze şi să deşire această pâslă a letargiei populare."
În viziunea sociologului Claude Karnoouh, care priveşte, în 2008, de la oarecare distanţă, fenomenele postrevoluţionare, evoluţia societăţii româneşti a fost supusă unei degradări permanente: "Tot ceea ce am descris eu post factum era prezent, deja, în timpul primei şi scurtei mele călătorii, în ianuarie 1990, când exista o marjă de joc susţinută de iluziile unei libertăţi redobândite. Astăzi, toate aceste speranţe nu mai sunt decât nişte prea vagi amintiri ce produc, poate, într-un ungher de suflet, câteva suspine nostalgice, ceva accese de melancolie. Totul s-a terminat cu bine... Totul a reintrat în normal, adică în colosala lehamite a vremurilor noi..."
În 1990, revenind pe propriile urme în Maramureş, Claude Karnoouh n-a mai găsit întreagă acea Românie rurală a secolului al XVIII-lea. La Baia-Mare, oamenii făceau partide şi căutau terorişti, un FSN-ist fusese gata să-l bată, bănuindu-l că împrăştie manifeste pentru Partidul Naţional-Ţărănesc... Vraja se destrămase şi în sat, la Brebu, unde mulţi se pregăteau să plece din ţară, la muncă; nici casele de lemn nu se mai reparau, ortodocşii prinseseră a se certa cu greco-catolicii, timpul însuşi nu mai avea răbdare... O lume lua locul altei lumi, dar şi noua lume reprezenta, pentru sociologul Claude Karnoouh un teritoriu de cercetare. De aceea, îl regăsim, şi azi, la Bucureşti sau în Maramureş, unde ţese, răbdător, pânza carţilor sale despre dragostea dintâi: ţăranul român.
Epilog. Cu o zi înaintea redactării acestui articol, i-am telefonat profesorului Karnoouh pentru a-l anunţa de intenţia mea de a face public dialogul nostru. Era pe picior de plecare la Paris şi regreta că nu va putea petrece Crăciunul în Maramureş. "Dar Paştele, cu siguranţă!..." Am stat un pic de vorbă despre perspectivele anului 2013 şi l-am rugat să facă o previziune, glumind puţin şi pe seama "sfârşitului lumii". N-avea, însă, timp pentru o discuţie mai largă, aşa că mi-a recomandat să citesc penultimul pasaj din cartea lui despre inventarea poporului-naţiune (2008): "Veţi găsi, acolo, un posibil răspuns pentru cititorii dumneavoastră”, mi-a mai spus profesorul. Încerc să fac, în încheiere, acest lucru, citându-l, literă cu literă: "La optsprezece ani de la căderea comunismului în România, nihilismul a mai făcut un salt înainte, atât cantitativ, cât şi calitativ, care ar fi trebuit să provoace câteva întrebări şi dezbateri în cercurile intelectualilor, universitarilor şi cercetătorilor. Tăcere deplină, însă. Dumnealor, într-o majoritate zdrobitoare, cu o constanţă şi o perseverenţă de maşini automate, continuă să se învârtă ca nişte animale bine dresate în jurul nimicurilor cu care-i cadoriseşte Occidentul. Fac gură, vituperează, invectivează, aruncă anateme pentru a anima agitaţia glaciară a unei actualităţi politice şi culturale locale în tot ce are ea mai frivol, mai neînsemnat, mai sordid. Vociferează şi se spurcă unii pe alţii, pritocind vidul cu mult spor. Altminteri, nu fac decât să se afunde într-o generalitate haotică şi într-un dezastru care, încet-încet, pornind din Europa, s-au întins la nivelul întregii planete."
Citește pe Antena3.ro
