Arhitectul peisagist timișorean Andrei Condoroș a explicat, luni, într-o postare pe Facebook care au fost greșelile făcute la reabilitarea porții de acces în municipiul de pe Bega, care ieri s-a prăbușit și a ucis un tânăr de 24 de ani.
”Fosta poartă de intrare/ieșire în/din oraș (Timișoara – Lugoj), ridicată în perioada comunistă, cu siguranță a beneficiat de câteva calcule în plus (rezistența materialelor, încărcările la vânt ș.a.), până să fie amplasată și mai apoi inaugurată, ca o mare realizare a vremurilor în care trăim. Se pot observa diferențe semnificative între cele două soluții, tehnice. Poarta inițială avea pe zăbreaua orizontală literele dispuse în casete, cu un spațiu considerabil între ele, fapt ce permitea trecerea curenților de aer, și astfel, în situația unui vânt puternic (ca cel de ieri) zăbreaua orizontală nu era forțată. La reabilitarea din 2015 (în plină epocă a dezvoltării în forță), toată zăbreaua a fost îmbrăcată uniform (pe principiul gardului vopsit), fapt ce a condus la creșterea suprafeței expuse la vânt. La o astfel de intervenție, când se modifică elementele structurale ale porții, se încep expertizările la nivelul fundațiilor și a elementelor verticale și orizontale, determinându-se astfel modul de comportare la vânt (în cazul nostru) și doar după finisajul elegant (discutabil și el). Aici nici nu s-a pus problema în acești termeni. Ce a făcut primăria? A făcut frumos. Frumos, elegant și ilegal. Dar a tăiat panglica. A bifat încă o realizare măreață. A omorât un tânăr, din culpă. Din goana nebună după bani. Și nu este un caz singular… orașul e plin de astfel de exemple”, a scris acesta pe Facebook.
Timișoreanul este ”curios cine va plăti cu funcția și cu libertatea în cazul acestui accident.Condoleanțe famililor celor uciși, în furtuna incompetenței și corupției la toate nivelurile”, mesajul încheindu-se cu celebrul #corupțiaucide.
Citeste mai mult pe Press Alert