x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un cetăţean olandez a fost găsit mort într-un hotel din Braşov

Un cetăţean olandez a fost găsit mort într-un hotel din Braşov

16 Feb 2016   •   10:15
Un cetăţean olandez a fost găsit mort într-un hotel din Braşov

Un cetăţean olandez a fost găsit mort luni la prânz într-un hotel din Braşov, descoperirea fiind făcută de camerista care a venit să facă curăţenie, a precizat, marţi, comisarul şef Ioan Necşulescu, reprezentant al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

"Vă confirm că a fost găsit decedat un cetăţean olandez, cel mai probabil turist la Braşov. Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a preluat acest caz, iar ancheta este în desfăşurare. Corpul acestuia se află la Serviciul de Medicină Legală Braşov pentru necropsie . Aşteptăm în cursul zilei de marţi rezultatele necropsiei pentru a ne putea pronunţa asupra cauzei morţii cetăţeanului olandez. Pe măsură ce vom avea şi alte detalii le vom da publicităţii", a declarat pentru AGERPRES, comisarul şef Ioan Necşulescu.

Camerista care a găsit trupul bărbatului a anunţat imediat conducerea hotelului, ulterior fiind chemată poliţia. La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD, însă medicii nu au putut decât să constate decesul bărbatului. S-a luat legătura cu Ambasada Olandei la Bucureşti, conform legislaţiei în vigoare.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: brasov olandez mort deces