x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un copil de doi ani a murit după ce a căzut într-o hazna

Un copil de doi ani a murit după ce a căzut într-o hazna

27 Mai 2012   •   12:58

Un copil in varsta de doi ani si jumatate din judetul Constanta a murit dupa ce, fiind lasat nesupravegheat, a cazut in haznaua unui vecin.

Potrivit reprezentantilor Politiei Judetene Constanta, sambata seara, politistii Sectiei 6 Rurala Cernavoda au fost sesizati ca un copil din localitatea Saligny a decedat dupa ce a cazut in haznaua unui vecin.

Oamenii legii au stabilit ca acesta a fost lasat nesupravegheat si a intrat in gospodaria unui vecin, a calcat pe o bucata de tabla care acoperea haznaua respectiva, tabla s-a rupt si copilul a cazut.

Copilul a fost gasit dupa aproximativ un sfert de ora de parintii sai, care au chemat ambulanta.

In pofida eforturilor medicilor, copilul nu a mai putut fi salvat. Trupul neinsufletit al acestuia a fost dus la morga.

Politistii si reprezentantii Directiei Generale pentru Protectia Copilului Constanta fac cercetari pentru a stabili daca parintii se fac vinovati de moartea copilului. (Mediafax)

×