x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un document eliberat de Institutul Naţional de Statistică demonstrează că referendumul ar putea fi validat

Un document eliberat de Institutul Naţional de Statistică demonstrează că referendumul ar putea fi validat

30 Iul 2012   •   19:22
Un document eliberat de Institutul Naţional de Statistică demonstrează că referendumul ar putea fi validat

Conform unui document al Institutului National de Statistica prezentat in emisiunea Sinteza zilei, la Antena3, in Romania, cvorumul necesar validarii referendumului pentru demiterea presedintelui Traian Basescu a fost indeplinit.

Prezent in studioul Antena 3, senatorul Dan Sova a prezentat un document eliberat de Institutul National de Statistica, la data de 26 iulie 2012, la solicitarea secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, care notifica mai multe date statistice care pun intr-o alta lumina rezultatul referendumului desfasurat duminica.

Conform acestui document, din datele ultimului recensamant efectuat in Romania numarul populatiei stabile este de 19.042.936. La acest numar se adauga numarul cetatenilor romani aflati in strainatate, rezultatul final fiind de 20.254.866 de cetateni romani.

Institutul National de Statistica mentioneaza in acelasi document ca ponderea populatiei sub 18 ani a fost la 1 ianuarie 2011 de 18,4%, adica 3.726.895 persoane.

Extragand numarul persoanelor sub 18 ani din numarul populatiei stabile, rezulta ca in Romania la ora referendumului numarul persoanelor cu drept de vot era de 16.527.971.

Cvorumul necesar demiterii presedintelui Traian Basescu, jumatate din numarul persoanelor cu drept de vot calculat mai sus este de 8.263.985 de persoane. Cvorum care a fost indeplinit, conform BEC numarul participantilor la votul de duminica fiind de 8 429 265 persoane.

×