x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un dosar la instanta, altul la DNA - Mihailescu, in focurile anticoruptiei

Un dosar la instanta, altul la DNA - Mihailescu, in focurile anticoruptiei

de Violeta Fotache    |    11 Mai 2006   •   00:00
Un dosar la instanta, altul la DNA - Mihailescu, in focurile anticoruptiei

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) l-au trimis ieri in judecata pe senatorul Petru Serban Mihailescu, fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului (SGG). Totodata ei au deschis un alt dosar penal impotriva parlamentarului.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) l-au trimis ieri in judecata pe senatorul Petru Serban Mihailescu (foto), fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului (SGG). Totodata ei au deschis un alt dosar penal impotriva parlamentarului.

IN DREPT. Potrivit Biroului de presa al DNA, parlamentarul va fi judecat pentru comiterea infractiunilor de luare de mita si nerespectarea regimului armelor si munitiilor. Langa el, in boxa acuzatilor va mai comparea si Marin Bucur, presedintele Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AVPS) "Cerbul" din Bucuresti. Procurorii au retinut ca Bucur a fost complicele lui Mihailescu la comiterea celor doua infractiuni. In plus, Bucur este acuzat de participatie improprie la fals in inscrisuri sub semnatura privata, la fals intelectual si la efectuarea cu stiinta de inregistrari inexacte in contabilitate.

IN FAPT. Anchetatorii au stabilit ca la 22 octombrie 2001, Serban Mihailescu, in calitate de sef al SGG, "a pretins de la Fanel Pavalache, consilierul sau personal, 11 arme de vanatoare, in schimbul mentinerii acestuia in functie". Din verificari a reiesit faptul ca ulterior, in lunile aprilie-mai 2002, Mihailescu a primit efectiv noua arme de vanatoare, pe care le-a depozitat la Vila de protocol nr. 5 din Snagov. El a fost ajutat la "disimularea faptei de coruptie" de Marin Bucur, achizitia armelor fiind facuta pe numele asociatiei conduse de acesta (AVPS "Cerbul"), fapt ce a dat si "aparenta de legalitate a operatiunii de cumparare a armelor, avand in vedere faptul ca acestea au un regim strict reglementat de lege", se arata in comunicat. Armele ridicate si predate Politiei valoreaza 260 de milioane de lei. Dupa arestarea lui Fanel Pavalache din octombrie 2002, armele au fost mutate la sediul asociatiei conduse de Bucur. Mihailescu a sustinut tot timpul ca nu este vinovat. "Se pare ca nu i-am convins insa pe anchetatorii DNA. Ma voi apara in fata instantei de judecata", ne-a declarat marti senatorul. El va aparea in fata judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie la data de 8 iunie, cand a fost stabilit primul termen al acestui proces.

DOSAR NOU. Prin rechizitoriul de trimitere in judecata, procurorii DNA au dispus formarea unui alt dosar penal si continuarea cercetarii parlamentarului, suspectat de comiterea mai multor fapte de coruptie. Si aceste verificari sunt facute tot in baza denuntului formulat de fostul consilier personal al ex-sefului SGG al Cabinetului Nastase.

×
Subiecte în articol: observator