Un fost politist din Mintiu Gherlii a provocat un accident rutier, azi noapte, pe strada Mintiului din Gherla.
Acesta se afla singur la volanul unui autoturism Dacia Logan, intorcandu-se de la o nunta din Cluj-Napoca, potrivit dejeanul.ro.
La un moment dat, a pierdut controlul volanului, dupa ce a ocolit o duba parcata pe marginea drumului, a intrat pe contransens, a sarit peste santul de pe marginea soselei si s-a izbit violent de gardul unei case.
In urma impactului, gardul a fost distrus, iar o masina parcata a fost avariata, dar nu s-au inregistrat victime umane. Soferul, aflat in stare de ebrietate, a iesit pe propriile picioare din masina, a refuzat să sufle în aparatul etilotest si chiar a vrut sa paraseasca locul accidentului cu un taxi.
Pana la urma, dupa lungi discutii, fostul politist a recunoscut ca a consumat alcool si a suflat in aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43mg/l. Barbatul a fost preluat de un echipaj de politie de la Gherla si transportat la sectia de politie, iar acum risca un dosar penal.