x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un fost şef al CIA din România a primit încă 8 ani de închisoare: A spionat pentru ruşi din închisoare

Un fost şef al CIA din România a primit încă 8 ani de închisoare: A spionat pentru ruşi din închisoare

19 Ian 2011   •   09:23

Harold James Nicholson, încarcerat din 1997 pentru spionaj în favoarea Rusiei, a mai primit încă opt ani de închisoare, pentru că a continuat să le trimită ruşilor informaţii secrete din penitenciar, prin intermediul fiului său, informează AFP, citată de antena3ro.

Nicholson, în vârstă de 59 de ani, era condamnat deja la 23 de ani de închisoare. Fostul agent a mai primit opt ani, după ce a recunoscut că, în perioada 2006-2008, a trimis informaţii secrete în Rusia prin intermediul fiului său.

"El l-a văzut pe fiul său, Nathaniel, de mai multe ori (la închisoare) şi i-a încredinţat informaţii destinate Rusiei", au declarat surse din cadrul Departamentului de Justiţie. În plus, fostul şef CIA din România l-a instruit pe fiul său, învăţându-l cum să călătorească discret cu banii primiţi de la ruşi şi să îi distribuie familiei sale.

Potrivit agentului Biroului Federal de Investigaţii (FBI) în Oregon, Arthur Balizan, ancheta în acest caz dovedeşte că "spionajul internaţional rămâne o ameninţare pentru America, după decenii de la sfârşitul Războiului Rece"

Harold James Nicholson a obţinut funcţia de şef al Agenţiei CIA din România, imediat după căderea regimului Ceauşescu şi, timp de doi ani, acesta a coordonat o acţiune amplă de racolare de noi colaboratori.

În 1996, Nicholson a fost arestat de FBI pe aeroportul Dulles, sub acuzaţia de a fi agent al Moscovei. El a reuşit să scape de pedeapsa cu moartea, însă a a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Harold James Nicholson este agentul CIA cu cel mai înalt grad care a fost condamnat pentru spionaj, în SUA, informează inpolitics.ro.

×