O maşină de transport consular din Mexic a intrat într-un Logan la intersecţia străzii Polone cu Bulevardul Dacia. Potrivit primelor informaţii, şoferul Loganului a trecut intersecţia pe culoarea verde a semaforului şi a fost acroşat din plin de maşina consulară.
În Logan se aflau trei persoane: un bărbat alături de fata şi de ginerele lui. Tânăra, în vârstă de 24 de ani s-a lovit la picioare şi la coloană şi a fost transportată cu o ambulanţă la spitalul Floreasca din Capitală. Potrivit martorilor fata era conştientă în momentul în care a fost luată de salvare.Declaraţiile celor doi şoferi sunt însă contradictorii în privinţa persoanei care conducea Loganul. Şoferul maşinii de transport consular susţine că, în timpul producerii accidentului, la volanul Loganului era ginerele bărbatului, care, potrivit martorilor, nu avea permis de conducere.
Accidentul a avut loc exact în intersecţia în care, în decembrie 2004, a murit Teo Peter tot într-un accident cu o maşină diplomatică.
Citește pe Antena3.ro