Ucis în restaurantul chinezesc
Doi membrii ai clanului Stănescu au intrat în seara de marţi în restaurantul chinezesc situat chiar în centrul oraşului unde l-au găsit pe Chiaburu la masă împreună cu alţi amici. Aici, cei doi l-au atacat cu o sabie ninja şi o bâtă de baseball. După ce l-au lovit mai întâi cu bâta, Chiaburu a încercat să se apere şi a scos un cuţit rănindu-l pe unul dintre atacatori la mână. Atunci a venit lovitura fatală cu sabia care i-a spart craniul, atingându-i creierul. Medicii de la unitatea de primiri urgenţe spun că sabia i-a provocat o leziune profundă la nivelul creierului, lovitură care i-a fost fatală.
Atacatorii reţinuţi
Imediat după producerea incidentului agresorii lui Chiaburu au fost identificaţi de poliţie şi reţinuţi. Potrivit primelor cercetări efectuate de poliţişti, cei doi sunt Aurelian şi Valeriu Stănescu, ambii având în jur de 20 de ani şi aparţinând grupării condusă de Grafian Stănescu, tatăl lor. După ce corpul lui Chiaburu a fost adus la Spitalul de Urgenţă Galaţi, membrii familiei şi apropiaţii s-au adunat în faţa spitalului, iar în scurt timp au sosit şi impresionante forţe de ordine, pentru a preîntâmpina izbucnirea vreunui conflict. (Petrişor Munteanu)
Citește pe Antena3.ro

