x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un nou mesaj din partea familiei cântăreţului Gabriel Cotabiţă

Un nou mesaj din partea familiei cântăreţului Gabriel Cotabiţă

11 Mai 2015   •   15:13
Un nou mesaj din partea familiei cântăreţului Gabriel Cotabiţă
Sursa foto: Foto: Facebook

 Aela Cotabiţă, una dintre fiicele cântăreţului, a postat un nou mesaj, pe o reţea de socializare, în care mulţumeşte tuturor pentru susţinere şi gânduri bune transmise de fani: "Multumim din inimă tuturor celor care ne trimit gânduri bune și vor continua să facă acest lucru și să ne fie alături.

"În acest moment, tatăl nostru beneficiază de toată îngrijirea medicală necesară și mulțumim pe această cale echipei Spitalului Floreasca pentru dedicația și profesionalismul de care dau dovadă.
 

Este o perioadă în care familia se concentrează exclusiv asupra stării de sănătate a tatei, drept urmare vom continua să nu răspundem solicitărilor separate din partea presei, iar când va fi cazul pentru declarații, le vom face.



După cum bine știți, tata este o persoană demnă și discretă, atât în ce privește viața lui personală, cât și în aparițiile publice. Apelăm atât la colegii lui cât și la presă să facă posibil ca acest lucru să rămână neschimbat.
 

Înțelegem preocuparea și o apreciem, însă vă rugăm să nu vă lăsați conduși de emoții pentru a obține orice fel de informație legată de starea lui.
 

Reprezentanții Spitalului Floreasca, cu acordul nostru, sunt singurele persoane abilitate să ofere informații despre evoluția condiției sale de sănătate și am agreat ca ei să ofere o declarație în cursul zilei de astăzi."
 

×