Universitatea de Medicină din Timișoara este din nou lovită de scandaluri de corupție. Protagoniști sunt angajați au instituției, protejați ai fostului rector-parlamentar-director de spital, Iosif Ștefan Drăgulescu. La doar trei zile pentru reținerea pentru luare de mită a unui conferențiar, mai multe cadre didactice de la UMF Timișoara susțin că șefa serviciului personal al instituției le cere diverse cadouri sau servicii medicale pentru a nu propune pensionarea acestora sau pentru a le întocmi statele de funcții cu numărul de ore de predare la disciplinele de învățământ.
Economista Ana Birtea, care conduce serviciul de personal al universității, trebuia să se pensioneze în urmă cu doi ani, ea fiind funcționar și nu cadru didactic. Cu toate acestea ea a rămas pe funcție, la fel ca alte câteva zeci de persoane din administrativul UMF, precum secretare, laboranți, administratori, care s-au folosit de tertipul Legii Educației numărul 1 din 2011, încadrându-se ca și cadre didactice auxiliare, deși nu predau nimic studenților ci fac activități de birou. “Nu sunt în pensie, deoarece conform legii sunt asimilată cadrelor didactice. Dar nu sunt cadru didactic“, a declarat Ana Birtea, căreia după pensionare cel mai probabil îi va lua locul chiar nora ei, angajată în același serviciu al UMF Timișoara.
Mai mulți profesori și cadre didactice ale universității au declarat că șefa serviciului personal le sugerează să îi ofere cadouri sau servicii medicale pentru a nu îi trece pe listele cu propuneri de pensionare. Aceeași profesori susțin că femeia întocmește statele de funcțiuni prin care profesorilor le sunt alocate numerele de ore de curs la disciplinele de studiu. “ Doamna Birtea face ciornele cu statele de funcțiuni care apoi sunt trimise conducerii UMF spre aprobare. Și mie și altor colegi ne-a pretins sume de bani, obiecte, tratamente sau consultații medicale pentru a nu ne tăia din numărul de ore. Cât a fost Drăgulescu rector a făcut ce a vrut ea. Asta se întâmplă de ani de zile. Sperăm ca măcar noul rector să se sesizeze. Nu e normal ca ceea ce învață studenții să fie la discreția unui simplu funcționar care mai emite și pretenții sau ne amenință voalat. Suntem cel puțin 15 profesori care am pățit acest lucru“, a declarat un cadru didactic al UMF Timișoara, lucru confirmat și de alți colegi. Ana Birtea recunoaște cu jumătate de gură că ea se ocupă de întocmirea statelor de funcțiuni. “Nu e adevărat că eu fac statele de funcțiuni. E adevărat că fac nota de comandă pentru statele de funcțiuni. E adevărat că le fac statele unora dintre profesori pentru că nu se pricep să le facă singuri. Ăsta e motivul“, a mai spus Birtea. Activitatea ei a făcut obiectul unor controale ale Inspectoratului Teritorial de Muncă, ultimul chiar în această lună.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” vrea să scape de imaginea negativă pe care o are, din cauza scandalurilor în care a fost implicată. Ultimul dintre acestea, în care un conferențiar a fost scos din examen, pentru că lua șpagă de la studenți, a fost picătura care a umplut paharul pentru rectorul Marius Raica. Daniel Petru Cioca, zis „Ghiocel” este ultima pată neagră pe obrazul Medicinei timișorene. Conferențiarul de la Biologie moleculară lua între 200 și 300 de euro de la studenții restanțieri. Vinerea trecută, el a fost ridicat din mijlocul unui examen și acum se află în arest pentru 29 de zile. Atât Cioca cât și Birtea sunt oameni promovați de către fostul rector Ștefan Drăgulescu și de către Virgil Păunescu. Luni, rectorul UMF i-a suspendat contractul de muncă lui Daniel Cioca. Acum, prof. dr. Marius Raica pune la cale o reorganizare radical a instituției. Din vară, studenții nu vor mai da examenele în fața unui singur profesor, ci vor fi verificați de o comisie pluridisciplinară formată din mai mulți dascăli. Cu cât comisiile vor fi formate din mai mulți profesori, cu atât mai greu vor fi de mituit, cred cei din conducerea UMF.
„Suntem afectați atât în mediul academic, printre profesori, cât și la nivel de studenți”, a spus Marius Raica. „Peste două săptămâni, Senatul UMF va vota o nouă metodologie de examinare, care va fi aplicată la toate bnateriile, astfel încât niciun profesor să nu mai dețină controlul absolut. Studenții vor fi examinați de o comisie, pe baza unor teste grilă cu mai multe răspunsuri. Era bine să se fi adoptat această măsură mai demult”, a mai declarat Raica.