x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un număr de 31 de angajaţi, din cei 33, ai Poliţiei comunitare Mioveni au cerut disponibilizarea

Un număr de 31 de angajaţi, din cei 33, ai Poliţiei comunitare Mioveni au cerut disponibilizarea

01 Dec 2010   •   16:53

Potrivit primarului localităţii Mioveni, Ion Georgescu, administraţia încearcă să oprească punerea în practică a acestei cereri de disponibilizare colectivă, întrucât fără poliţia comunitară ordinea şi liniştea publică din oraş vor avea de suferit, astfel că situaţia va fi discutată de urgenţă, joi, în Consiliul Local, scrie Mediafax.

"Poliţia comunitară din Mioveni a avut până nu demult 58 de angajaţi, dar măsurile de austeritate impuse de Guvern bugetarilor au avut drept consecinţă plecarea a aproape jumătate dintre salariaţi. În prezent, Poliţia are 33 de lucrători, iar 31 dintre aceştia au solicitat disponibilizarea şi trecerea în şomaj din cauza salariilor reduse cu 25 la sută şi a neacordării orelor suplimentare, a sporurilor pentru zilele de sâmbătă şi duminică şi a normei de hrană. A venit la mine o delegaţie, mi-a pus facturi pe masă, mi-a spus că nu mai pot trăi şi eu îi înţeleg. Nu am înregistrat oficial solicitarea de disponibilizare colectivă, i-am rugat să înţeleagă că e Ziua Naţională a României, iar mâine (n.r. - joi) vom discuta situaţia apărută şi vom vedea ce putem face", a declarat Ion Georgescu.

Angajaţii Poliţiei comunitare din Mioveni, care au semnat tabelul prin care cer disponibilizarea, spun că nu se mai pot descurca cu banii în condiţiile în care salariile, şi aşa mici, s-au înjumătăţit.

"Am ales această soluţie pentru că nu putem să mai rezistăm, joi aşteptăm şi punctul de vedere al primăriei. Guvernul Boc ne spune că nu vrea să plătească nemunca, dar văd că şomerii sunt mai bine plătiţi ca noi. Avem salarii de la 420 la 720 de lei, în funcţie de ierarhie şi vechime, dar ăştia nu sunt bani, aşa nu se mai poate", a declarat unul dintre agenţii care au cerut disponibilizarea.

Ion Vâlsan, şeful Poliţiei Comunitare din Mioveni, una dintre cele două persoane care nu a cerut disponibilizarea spune că "cererile oamenilor sunt îndreptăţite".

"Salariile sunt extrem de mici, de patru sau cinci milioane de lei vechi, au familii au copii. Avem promisiuni că situaţia se va rezolva. Dacă vor fi disponibilizaţi, fără ei ne-am descurca greu, iar dacă vor pleca într-adevăr, legea ne-ar permite ca la şapte disponibilizaţi să putem angaja o persoană. Deci dacă pleacă într-adevăr cei 31, am angaja patru agenţi, un număr extrem de redus la problemele care apar în oraş", a declarat Ion Vâlsan.

Autorităţile locale sunt conştiente că în cazul în care cei de 31 de angajaţi vor pleca nu vor putea angaja alţii, iar la un oraş de 36.000 de locuitori, cum este Mioveni, lipsa poliţiei comunitare ar afecta grav liniştea şi ordinea publică.

Până în momentul în care Consiliul Local Mioveni se va întruni pentru a analiza cererea colectivă de disponibilizare, cei 31 de agenţi se vor prezenta în continuare la serviciu.

Poliţia comunitară a localităţii, înfiinţată în martie 2006, dispune de două maşini de patrulare care au repartizaţi 120 de litri de carburant pe lună, iar autorităţile locale spun că rezultatele de până acum ale angajaţilor sunt bune.

×