x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un stomatolog i-a scăpat un ac pe gât unui pacient din Buzău

Un stomatolog i-a scăpat un ac pe gât unui pacient din Buzău

30 Dec 2012   •   19:46
Un stomatolog i-a scăpat un ac pe gât unui pacient din Buzău

Răzvan Ghibirdic a mers la policlinica stomatologică din Buzău, pentru a-și continua lucrarea la o măsea. În timp ce medicul (Ion Zahiu) îi obtura un canal, pacientul s-a trezit cu un obiect ascuțit în gât. "A încercat cu o pensetă să îl tragă apoi mi-a spus să beau apă și să încerc să îl înghit. Am întrebat să îmi recomande un medic și mi-a zis să merg la urgențe", a povestit pacientul.

La sfatul stomatologului, pacientul a mers la Urgențe Spitalului Județean pentru o radiografie. Pe film, acul de trei centimetri apărea undeva în zona stomacului dar cu toate acestea, medicii l-au trimis pe tânăr acasă și i-au spus că obiectul metalic va ieși pe cale naturală, fără să fie nevoie de intervenție chirurgicală, scrie jurnaluldebuzau.ro.



×