Un camion încărcat cu 40 de saci cu azotat de amoniu şi câteva tone de cereale s-a răsturnat pe DN 7, între localităţile arădene Nădlac şi Pecica, iar două persoane au fost rănite. Nu exist[ pericol de explozie în urma accidentului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, camionul s-a răsturnat într-o curbă, iar cei 40 de saci cu azotat de amoniu, dar şi saci cu porumb şi grâu au căzut pe şosea, informeay[ Mediafax.
Conform sursei citate, produsul chimic în stare solidă nu s-a vărsat, iar şoferii care s-au oprit în urma blocajului creat pe şosea au mutat sacii pe marginea drumului până la sosirea echipelor ISU.
Reprezentanţii ISU Arad spun că nu a existat niciun pericol în urma accidentului, întrucât nu au existat scurgeri de combustibil, explozia fiind posibilă doar dacă cele două substanţe s-ar fi combinat.
În urma accidentului, două persoane care se aflau în cabina camionului au fost rănite uşor şi au fost transportate la Spitalul Judeţean Arad.
Camionul răsturnat ocupă parţial o bandă de circulaţie. Conform Poliţiei Rutiere Arad, drumul a fost blocat pe ambele sensuri timp de aproximativ 30 de minute, până când carosabilul a fost eliberat de marfa răsturnată.