Un şofer din Bulgaria a ajuns, vineri dimineaţa, cu autocamionul încărcat cu 20 de tone de ciocolată, în râul Olt, după ce s-au blocat frânele vehiculului pe şoseaua ocolitoare a staţiunii Călimăneşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.
Potrivit sursei citate, autocamionul s-a prăbuşit în râu de la o înălţime de 6 metri, şoferul bulgar, care ar fi sărit din cabină înainte ca tirul să plonjeze peste parpete în apă, alegându-se doar cu câteva vânătăi.
„Conducătorul autocamionului, un bărbat în vârstă de 30 de ani, cetăţean bulgar, a declarat că autocamionul ar fi rămas fără frâne şi a pierdut controlul volanului. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,0 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului rutier, bărbatul s-a ales doar cu câteva excoriaţii, acesta refuzând să fie transportat la o unitate spitalicească”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.
Mai mult pe ANTENA 3
Premierul Florin Cîțu a spus, întrebat dacă ministrul Cătălin Drulă și-a cerut scuze după ce l-a numit „zombie politic”, că este o chestiune de „conștiință și onoare”.
Întrebat, miercuri, de...
Semnarea actului adițional la acordul coaliției a fost necesară, din cauza poziției extrem de radicale, talibane și greu de înțeles a USR PLUS, declară senatorul PNL Daniel Fenechiu. Criza din coaliție s-a...
Președintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, de la ora 12:00, centrul mobil de vaccinare de la Afumați, județul Ilfov, informează Administrația Prezidențială.
Vizita vine în contextul în care vaccinarea...
Trebuie să înceteze orice atacuri contra premierului din interiorul coaliției, scrie pe Facebook secretarul general al PNL, Robert Sighiartău: „Cine vrea în opoziție se alătură PSD și...
Senatorii dezbat, miercuri, în plenul Camerei superioare a Parlamentului, solicitarea DNA pentru încuviințarea începerii urmăririi penale a fostului ministru al Sănătății Florian Bodog.
Votul va fi unul cu...
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenskii, a promulgat legea pentru convocarea rezerviştilor la serviciul militar fără a decreta deocamdată mobilizarea, scrie Reuters.
Actul normativ a fost...
Alți 35 de migranți afgani au fost depistați și predați Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, marți seara, în contextul în care polițiștii căutau autorul crimei din zona Gării de Nord din Timișoara....
USR PLUS va prezenta, miercuri , propunerea pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, după ce marţi seara liderii coaliţiei de guvernământ au anunţat că s-a ajuns la un consens în privinţa continuării...
Cel mai recent sondaj de opinie realizat de CURS indică o creștere semnificativă a Partidului Puterii Umaniste (Social-Liberal). Conform acestui sondaj, partidul condus de avocatul Daniel Ionașcu ar putea obține 4...
Pe fondul dezbaterilor intense la nivel european privind taxonomia, Federația Patronală de Petrol și Gaze (FPPG) susține că este esențial să ne concentrăm asupra a ceea ce realmente contează - identificarea...
Statele Unite, pe teritoriul cărora se află unele dintre cele mai mari companii din industria tutunului, deschid un nou front de luptă contra fumatului. Administrația Biden intenționează să impună reducerea...
Guvernul Greciei a anunţat, marţi, că va furniza Arabiei Saudite, sub formă de împrumut, sisteme antiaeriene Patriot, pentru protejarea obiectivelor energetice.
Ministrul grec de Externe, Nikos Dendias, şi minis...
Premierul Florin Citu a susținut, marți seara, o scurtă conferință de presă la ieșirea din ședința coaliției, în care au fost trasate câteva obiective comune, dupa două zile de negocieri dure. S-au adus...
Liderul PNL Ludovic Orban a anunțat, marți seara, semnarea unei completări la acordul de coaliție, menită să îmbunătățească mecanismul de funcționare a acesteia.
„Cei ce au pariat că nu ne vom înțeleg...
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a denunţat, marţi, "unilateralismul" unor naţiuni, referindu-se la Statele Unite, şi a cerut administrarea într-un mod mai echitabil a afacerilor mondiale, subliniind că Beijingul...