x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un turist de 31 de ani, găsit mort în Masivul Piatra Craiului

Un turist de 31 de ani, găsit mort în Masivul Piatra Craiului

07 Iun 2020   •   14:15
Un turist de 31 de ani, găsit mort în Masivul Piatra Craiului

Un turist de 31 de ani a fost găsit mort în Masivul Piatra Craiului, după ce a căzut într-o zonă foarte accidentată, trupul său fiind recuperat, duminică, de pe munte, de un Heli SMURD, din cadrul Inspectoratului General pentru Aviație.

Potrivit Dispeceratului Național Salvamont, salvamontiștii din Zărnești au intervenit cu un Heli SMURD din cadrul Inspectoratului General pentru Aviație, duminică, pentru a recupera trupul unui turist mort de câteva zile, în masivul Piatra Craiului.

Descoperirea trupului bărbatului a fost făcută sâmbăta după amiaza de câțiva turiști.

În urma cercetărilor, se pare că victima este un bărbat de 31 de ani din Brașov, care avea experiență și echipament adecvat de munte, însă a căzut într-o zonă foarte accidentată.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: piatra craiului accident turist mort