x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Una din trei școli din România nu are sală de sport 

Una din trei școli din România nu are sală de sport 

de Adrian Stoica    |    29 Noi 2025   •   23:20
Una din trei școli din România nu are sală de sport 
Sursa foto: În România există o nevoie acută de săli de sport în şcoli.

În ciuda investițiilor record și a programelor publice, mii de școli din România rămân fără săli de sport funcționale, iar autoritățile caută soluții pentru a reduce decalajul.

În România există o nevoie acută de săli de sport în şcoli. Datele oficiale aratău că în 2024 din cele circa 7.100 de şcoli din ţară doar 4.600 au sală de sport, astfel că mii de unităţi de învăţământ rămân astfel fără facilităţi corespunzătoare pentru orele de educaţie fizică, arată o analiză realizată de platforma construct-intelligence.ro.

Mai mult, multe dintre sălile existente sunt degradate,  vara este extrem de cald în ele, iar iarna foarte frig. Situaţia actuală justifică demararea unor programe publice ample de construcție şi reabilitare a sălilor şcolare.

Conform datelor platformei de construcții Victa, în ultimele 12 luni au fost înregistrate 110 proiecte de săli de sport şcolare la nivel național, cu un buget total estimat la 1,4 miliarde de lei. Acestea includ 101 construcţii noi, 8 lucrări de renovare şi o singură extindere. În funcţie de stadiul de execuţie, situaţia proiectelor este următoarea:

 

  • 47 se află în faza de proiectare,
  • 6 în autorizare,
  • 7 înainte de construcție,
  • 19 în construcţie,
  • 14 în amenajare,
  • 17 finalizate.

 

În intervalul 2022-2024, Compania Naţională de Investiţii (CNI) a raportat că a dat în folosinţă 210 săli de sport (şcolare), cu o investiţie totală de aproximativ 1,8 miliarde lei. Totodată, CNI are în derulare 386 de obiective noi de infrastructură sportivă (săli, bazine, patinoare etc.) în valoare totală de aproape 4,75 miliarde lei.

Aceste cifre arată un efort bugetar substanțial: potrivit anexelor bugetare ale Ministerului Dezvoltării, programul „Săli de sport / complexe sportive” are un cost asociat de 2.500.000 mii lei (adică 2,5 miliarde lei).

În aceste documente se estimează o alocare medie de circa 2,527 milioane lei per obiectiv anual, iar bugetul programului este de ordinul a peste 10 miliarde lei pe an (credite de angajament de aproximativ 7,6 miliarde de lei plus credite bugetare de 2,5 miliarde de lei în exercițiul 2025, cu planuri similare pentru 2026-2028), mai arată analiza citată.

 

 

×
Subiecte în articol: sali de sport