Politicienii petrec Paştele în mod tradiţional, în familie. Premierul a mers în Vâlcea, iar şefa Senatului a rămas în Bucureşti, cu fiul ei şi familia restrânsă. Liderul PSD sărbătoreşte Paştele la Buzău.
„Aceste sărbători, de regulă, sunt sărbători de familie, alături de mama, sora, familia restrânsă”, povesteşte Anca Dragu, preşedintele Senatului.
Şi Florin Cîţu s-a retras pentru câteva zile, ca să stea alături de familie. „Şi n-o să mă vedeţi. O să vă las în pace”, a spus prim-ministrul.
Urările au curs toată ziua pe Facebook. Care mai de care mai poetică. Dar, toate au avut un numitor comun: vremurile în care trăim şi lupta cu pandemia.
Vicepremierul Dan Barna a făcut apologia bradului, din curtea soacrei. O creangă i-a fost lovită, dar nu a cedat. A continuat să crească, de parcă „nimic rău nu s-a întâmplat vreodată”.
Pe şeful Camerei Deputaţilor l-a găsit Paştele în plină campanie de vaccinare. Ludovic Orban îşi afimă suportul pentru adevăraţii noştri eroi din prima linie.
Unii lideri au depus mai mult efort. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis urări de Paşte, din curtea Cotroceniului. Şi Marcel Ciolacu s-a filmat citind urările, în curtea PSD din Kisseleff.
„Credinţa ne rămâne la fel de puternică, chiar dacă nu putem fi, încă, alături de toţi cei dragi, din cauza pandemiei. Hristos a înviat!”, a transmis Klaus Iohannis românilor.
Şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a postat un mesaj de sărbători: „De Paşte, puterea credinţei ne poate aduce încrederea că vom recâştiga dreptul la o viaţă normală. Să aveţi o sărbătoare luminată şi împlinită. Hristos a înviat!”
Au înroşit ouăle şi au mers la slujba de Înviere. Din Bucureşti, din oraşele natale sau de la mare, politicienii au avut acelaşi mesaj: Paştele nu mai e ca înainte, dar împreună putem să învingem pandemia.