x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Unde e Elena? - O familie din Brasov isi cauta neincetat fetita

Unde e Elena? - O familie din Brasov isi cauta neincetat fetita

de Libiu Mateescu    |    Ramona Tintea    |    07 Noi 2006   •   00:00

Iakab Elena-Roxana are 4 ani si 11 luni si e din comuna Hoghiz, judetul Brasov. Sambata dupa-amiaza a iesit in fata blocului, la joaca. De atunci, nimeni nu mai stie nimic despre ea...

ATI VAZUT-O? Fetita era imbracata cu o geaca rosie, din fas subtire, pantaloni din tercot albastru, adidasi albastri cu fermoar, iar pe cap purta o caciulita rosu cu alb. Mama Elenei este disperata

Iakab Elena-Roxana are 4 ani si 11 luni si e din comuna Hoghiz, judetul Brasov. Sambata dupa-amiaza a iesit in fata blocului, la joaca. De atunci, nimeni nu mai stie nimic despre ea...

Sambata, in jurul orei 15:00, Roxana si-a rugat mama sa o lase in fata blocului, la joaca. "I-am dat voie, nu era prima data. Ninsese si a iesit si ea cu mai multi copii", povesteste Elena Iakab. Ea a ramas in casa, sa faca de mancare. Cateva ore mai tarziu, cand a inceput sa se insereze, a iesit dupa Roxana, s-o cheme in casa. Dar in fata blocului era pustiu. Politia a fost anuntata in aceeasi seara. Conform datelor furnizate de IJP Brasov a doua zi, "la activitatile de cautare au participat 20 de politisti, ajutati de 37 de gardieni publici din Hoghiz, membri ai Asociatiei Vanatorilor, rude ale minorei si alti localnici". Jandarmii nu fusesera chemati. "Deocamdata nu e nevoie", declara duminica comisarul Dorel Calu, seful biroului de Urmariri din cadrul IJP Brasov. Comisarul, care conduce cautarile pe teren, se declara insa optimist: "In prezent sunt peste 100 de persoane care cauta copilul, inclusiv eu si sefii politiilor din zona. Aproximativ 25 de politisti de la Rupea, Hoghiz si zonele limitofe, 25 de jandarmi, vanatori de munte, padurari, rude, simpli cetateni, gardieni publici.

Am epuizat zona comunei si am extins cautarile in zonele invecinate. In paralel, am dat fetita in urmarire generala si in consemn la frontiera in timp util. Nu putem concluziona ca a fost rapita, deocamdata. Vom continua cercetarile concentric pe arii din ce in ce mai largi, pana la epuizare. Personal, cred ca o vom gasi, si o vom gasi in viata", sustine comisarul.

RAPIRE? Fiecare ora ce trece mareste disperarea parintilor. Tatal fetitei, aflat la munca in Germania, s-a intors de urgenta acasa. Ciudat este ca nimeni nu a vazut nimic suspect in zona. Ultima data, Roxana a fost zarita jucandu-se cu zapada in fata blocului. Familia ei e in stare sa ofere orice posibililor rapitori, cu conditia ca fata sa fie in viata. "Daca cineva o are pe Roxana, va rog frumos eliberati-o si haideti sa stam de vorba. Oferim orice recompensa", plange bunica fetitei. Politistii au audiat zeci de martori si au luat in calcul toate pistele posibile: rapire, razbunare, crima sau fuga de acasa. Roxana are 0,80 m inaltime, ochi caprui, par negru prins in codite pana la umeri, ten masliniu. La 23 noiembrie va implini 5 ani.

×
Subiecte în articol: observator