x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ungaria îl susține pe Klaus Iohannis pentru șefia NATO. Viktor Orban a făcut anunțul

Ungaria îl susține pe Klaus Iohannis pentru șefia NATO. Viktor Orban a făcut anunțul

de Redacția Jurnalul    |    03 Iun 2024   •   21:29
Ungaria îl susține pe Klaus Iohannis pentru șefia NATO. Viktor Orban a făcut anunțul
Sursa foto: Hepta

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, luni, în timpul unei vizite în România, că îl susţine pe preşedintele Klaus Iohannis pentru şefia NATO.

Declaraţia a fost făcută la Salonta, în judeţul Bihor, unde premierul maghiar s-a întâlnit cu liderii UDMR, potrivit Maszol.ro.

În timpul evenimentului de campanie, în care Orban a vorbit despre alegerile europarlamentare, premierul maghiar a spus că Ungaria susţine candidatura lui Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar general al NATO şi aderarea cât mai rapidă a României la Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, transmite Antena 3 CNN

Anunţul lui Viktor Orban vine după ce şi şeful diplomaţiei maghiare a declarat, tot în timpul unei vizite în România, că Ungaria salută candidatura Președintelui României, Klaus Iohannis la postul de Secretar General, iar candidatura lui Mark Rutte este în continuare inacceptabilă pentru guvernul ungar.

„Cumva nimeni nu se gândește că dacă pericolul vine despre est, atunci și șeful NATO ar trebui să fie tot estic. (...) NATO trebuie condus de un om în care putem avea încredere 100%, iar Rutte nu este acest om”, a spus Peter Szijjarto.

În acest moment, Ungaria este singura țară care a anunțat că îl susține pe Klaus Iohannis la șefia Alianței. 

×
Subiecte în articol: Ungaria klaus iohannis nato Viktor Orban