Guvernul vrea să uniformizeze salariile cadrelor didactice prin scăderea lor, iar sindicaliştii spun că sunt de acord cu uniformizarea doar dacă se va face “în plus”.
Temerile sinidcaliştilor din Educaţie legate de salarizare s-au dovedit justificate. Ministrul Daniel Funeriu le-a propus astăzi liderilor sindicali un proiect de act normativ prin care să se uniformizeze salarizăriile în Învăţământ, ceea ce va duce la pierderea banilor câştigaţi de profesori din ţară în instanţă.
“Dacă Guvernul adoptă o astfel de Ordonanţă de Urgenţă înseamnă că anulează toate hotărârile salariaţilor care au câştigat în instanţă, ceea ce este ilegal şi anticonstituţional, iar noi vom ataca acest act în instanţă”, a declarat Liviu Pop, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Sindicatele nu vor accepta această pierdere, fiind vorba despre mai mult de 80% dintre cadrele didactice care au câştigat procesul împotriva statului pentru majorarea salarială de 33%. Profesorii din zeci de şcoli din judeţele Suceava şi Botoşani au intrat în cea de-a treia săptămână de grevă generală şi au protestat în stradă, din cauză că nu şi-au primit salariile pe luna februarie. Profesorii din cele două judeţe au protestat luni în Capitală, în faţa Ministerului Educaţiei, când Liviu Pop a declarat că se teme de o eventuală ordonanţă de urgenţă prin care Guvernul să anuleze procesele câştigate, după ce a tot amânat plata sumelor restante. Secretarul FSLI a mai precizat că de la 1 ianuarie 2011 nu mai este vorba despre sume câştigate în instanţă, ci de sumele stabilite prin contractul individual de muncă semnat în luna ianuarie de toţi cei care au câştigat procesele anul trecut. Daniel Funeriu a declarat miercuri că situaţia salariilor profesorilor din judeţele Botoşani şi Suceava este pe cale de a se rezolva, precizând că Ministerul Finanţelor a suplimentat cu câte 4,5 milioane de lei bugetele celor două judeţe.