x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Maia Sandu, la 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România: Mai uniți ca niciodată

Maia Sandu, la 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România: Mai uniți ca niciodată

de Redacția Jurnalul    |    27 Mar 2023   •   19:45
Maia Sandu, la 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România: Mai uniți ca niciodată
Sursa foto: Hepta

Oamenii de pe ambele maluri ale Prutului sunt mai uniți ca niciodată în intenția comună ca această parte a Europei să fie una a păcii, bunăstării și dreptății, susține Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, la 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România.

„Aducem Uniunea Europeană acasă, în comunitățile noastre. România ne însoțește pas cu pas, în acest efort de a îmbunătăți calitatea vieții în satele și orașele noastre și este necondiționat alături de Moldova în calea europeană. În această zi importantă pentru toți românii care sărbătoresc 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România, celebrăm relația tot mai strânsă dintre cele două maluri ale Prutului”, susține Maia Sandu.

Ea arată că Republica Moldova exportă tot mai multe produse în România, are grădinițe și școli renovate din banii statului român, construiește poduri noi și puncte comune la frontieră, iar statul român contribuie la dezvoltarea comunităților din Republica Moldova.

„Oamenii de pe ambele maluri ale Prutului sunt mai uniți ca niciodată în intenția comună ca această parte a Europei să fie una a păcii, bunăstării și dreptății. În această zi, prietenia puternică dintre Chișinău și București are o încărcătură simbolică deosebit de importantă, iar, în fiecare zi, aduce beneficii concrete pentru cetățenii noștri”, mai spune președintele Republicii Moldova.

Maia Sandu spune că i-a felicitat luni pe locuitorii comunei Băcioi cu ocazia inaugurării parcului public și a teatrului de vară din localitate, construite cu sprijinul Primăriei Oradea și a Consiliului Județean Bihor și cu contribuția Programului „Satul European”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: unirea maia sandu