x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se află în doliu

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se află în doliu

26 Dec 2017   •   13:45
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se află în doliu

Moartea directorului Bibliotecii Central Universitare "Mihai Eminescu" din Iaşi, Bogdan Petru Maleon, a şocat întreaga comunitate academică, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", unde acesta era profesor, fiind îmbrăcată în doliu

"În această perioadă de sărbătoare, Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' este îmbrăcată în doliu. Suntem profund şocaţi şi întristaţi de tragedia petrecută în familia profesorului Maleon, cadru didactic al Facultăţii de Istorie şi director al Bibliotecii Centrale Universitare 'Mihai Eminescu'. Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă spre rudele şi prietenii familiei, spre colegi, spre cei care i-au cunoscut. În semn de respect faţă de toţi cei afectaţi, rugăm comunitatea academică şi opinia publică să păstreze o cuvenită discreţie în această situaţie încă greu de înţeles. Dumnezeu să-i odihnească în pace", este mesajul scris, marţi, pe site-ul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. 
  
În ziua de Crăciun, directorul Bibliotecii Central Universitare din Iaşi, Bogdan Petru Maleon, în vârstă de 41 de ani, a fost găsit spânzurat de o grindă din casă, iar soţia sa, Anda Elena, în vârstă de 38 de ani, a fost găsită zăcând fără suflare pe podeaua aceleiaşi încăperi. 

Faptul că femeia prezintă urme de strangulare, are mai multe vânătăi pe corp şi gât îi determină pe anchetatori să ia în calcul ipoteza unei crime urmată de sinucidere. 

Cei doi au fost găsiţi în locuinţa lor de pe strada Alistar, de o rudă care era îngrijorată că nu au ajuns la masa de Crăciun şi nici nu răspundeau la telefon. 

Echipajul SMURD, sosit la faţa locului în urma sesizării făcute prin serviciul 112, nu a mai putut face nimic pentru salvarea celor doi soţi care erau morţi de mai multă vreme. 

Bogdan Petru Maleon era profesor universitar la Facultatea de Istorie din cadrul UAIC. Potrivit CV-ului său, a beneficiat de numeroase de granturi de cercetare, a luat parte la conferinţe internaţionale şi naţionale, publicând zeci de articole şi volume de specialitate. În perioada 2010-2015 a fost directorul Muzeului Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, iar între 2012 şi 2016 a fost reprezentat al Facultăţii de Istorie în Senatul Universităţii. 

Anda Elena Maleon a absolvit Facultatea de Istorie şi masterul de Managementul Afacerilor Mici şi Mijlocii din cadrul FEEA, din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Ea a activat în domeniul auto şi financiar, după care a devenit antreprenor şi a participat la scrierea şi implementarea de proiecte cu finanţare nerambursabilă. Una dintre firmele deţinute oferă consultanţă pentru scrierea şi implementarea de proiecte cu finanţare nerambursabilă, cealaltă fiind o editură. Totodată, era preşedinte al unui ONG, Asociaţia Concept, ce susţine dezvoltarea culturală şi socială a Regiunii de Nord Est. 

Cei doi nu aveau copii.

AGERPRES

×