x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UNJR cere judecătorilor care apar în interceptările din dosarul Voicu să-şi clarifice public poziţia

UNJR cere judecătorilor care apar în interceptările din dosarul Voicu să-şi clarifice public poziţia

22 Mar 2010   •   00:00

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) cere, luni, judecătorilor ale căror nume apar în transcrierile din dosarul de corupţie al senatorului Cătălin Voicu să îşi clarifice public poziţia, să nu afecteze încrederea pe care sistemul şi societatea le au în magistraţi.

UNJR cere judecătorilor ale căror nume apar în aceste transcrieri să îşi clarifice public poziţia şi să facă toate demersurile pentru ca, prin atitudinea lor, să nu afecteze încrederea pe care sistemul şi întreaga societate o au în legătură cu activitatea pe care au desfăşurat-o până în prezent, recunoscută prin însăşi numirea în poziţii reprezentative ale sistemului.

De asemenea, Uninea solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să îşi îndeplinească rolul de apărător al independenţei justiţiei şi să desfăşoare cu celeritate procedurile legale demarate de Inspecţia Judiciară în cazul judecătorilor ale căror nume apar în respectivele transcrieri şi să facă public rezultatul acestor proceduri.

Totodată, judecătorii din această asociaţie cer Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să confirme dacă transcrierile apărute în presa naţională în legatură cu dosarul senatorului Cătălin Voicu sunt conforme cu cele din dosarul de urmărire penală pe care îl instrumentează.

"În acelaşi sens, UNJR solicită public DNA să facă verificările necesare pentru a stabili cum a fost posibil ca acte din dosarul instrumentat la această direcţie şi aflat în fază nepublică să ajungă în presă şi să ia măsurile ce se impun pentru a împiedica astfel de practici, nelegale, reamintind că într-un stat de drept Justiţia se face în sălile de judecată şi nu în paginile ziarelor sau în emisiunile de televiziune", se mai arată în comunicat.

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România se delimitează public de manifestări de genul celor care apar în transcrierile publicate în presă, afirmând că astfel de comportamente nu sunt conforme cu statutul unui magistrat.

"Existenţa unor astfel de cazuri trebuie tratată în mod punctual şi nu trebuie să afecteze imaginea întregului corp judiciar, în care cei mai mulţi magistraţi îşi îndeplinesc profesia cu demnitate şi corectitudine", mai arată UNJR, care îşi exprimă îngrijorare faţă de situaţia creată prin publicarea unor acte dintr-un dosar de urmărire penală instrumentat de procurorii DNA şi transmis Senatului României în procedura de avizare a arestării unui membru al Parlamentului.

Clarificarea cu celeritate şi într-un termen rezonabil de către autorităţile implicate a realităţii faptelor consemnate în transcrierile după interceptări apărute în presă este extrem de importantă, potrivit UNJR.

"Dacă împrejurările relatate se vor dovedi a fi reale înseamnă că există membri ai societăţii, la nivel înalt, care au impresia că pot transforma sistemul judiciar sau chiar întregul sistem instituţional al statului, într-un serviciu propriu, care să le îndeplinească dorinţele la comandă. Mai grav, această impresie ar putea fi fundamentată şi pe faptele unor judecători. Corupţia în interiorul sistemului judiciar este una din cele mai grave cauze de afectare a independenţei justiţiei", se precizează în comunicatul Uniunii.

UNJR apreciază că este extrem de important ca semnalul transmis de autorităţi "să fie clar, tranşant şi în măsură să sancţioneze sever orice tendinţe de natură a manipula sau anula funcţionarea instituţiilor pe care se fundamentează statul de drept".

Mediafax

×
Subiecte în articol: observator