Doctorul Adrian Marinescu de la Institutul „Matei Balș” din București a declarat că unul dintre pacienții care a primit plasmă hiperimună nu mai este intubat. Doctorul spune că tratamentul cu plasmă nu este unul miraculos, dar poate să ajute împreună cu altele în terapia împotriva COVID-19.
Trei pacienţi aflaţi în stare gravă în secţia de Terapie Intensivă a Institutului „Matei Balş” din Capitală din cauza Covid 19 au primit plasmă hiperimună de la donatori vindecaţi. După câteva zile, unul dintre aceștia nu mai are nevoie de intubaţie, a anunțat doctorul Adrian Marinescu.
„Ei sunt stabili în continuare, chiar unul dintre pacienţi are o evoluţie favorabilă aş spune, este extubat, adică nu mai are nevoie de intubaţie, dar trebuie să facem o precizare, că sunt pacienţi aflaţi în stare critică, au oricum multe dezechilibre la nivelul organismului, adică practic la ei lucrurile sunt foarte fragile”, a spus specialistul în boli infecțioase.
Evoluţia stării de sănătate a pacientului care nu mai este intubat poate fi însă imprevizibilă, aşa că medicii care îl au în grijă sunt în continuare foarte prudenţi. La fel fac şi cu ceilalţi doi pacienţi care au primit plasmă şi care sunt încă intubaţi, în stare critică.
„Aceşti pacienţi au în acelaşi timp mai multe tratamente, antiviral, anticoagulant, de suport, etc, şi atunci la ei evoluţia favorabilă dacă se vede se vede într-un interval mai lung de timp. Tratamentul cu plasmă hiperimună din păcate nu este unul miraculos, oriunde în lume nu există vreo variantă care să ne garanteze sută la sută eficienţa în raport de COVID-19, este o metodă care poate să ajute la pacientul care este în stare critică, împreună cu celelate lucruri care se fac concomitent”, a mai spus doctorul Adrian Marinescu.
Orice tratament reprezintă însă o şansă în plus la viaţă pentru cei aflaţi în stare critică, aşa că medicii îi îndeamnă pe cei care s-au vindecat de COVID-19 să nu ezite să meargă să doneze plasmă. În secţiile de ATI din spitalele din România specialiştii îngrijesc acum 244 de oameni.
(sursa: Mediafax)