x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE Circulația trenurilor se desfășoară cu dificultate pe mai multe tronsoane

UPDATE Circulația trenurilor se desfășoară cu dificultate pe mai multe tronsoane

20 Iul 2021   •   14:24
UPDATE Circulația trenurilor se desfășoară cu dificultate pe mai multe tronsoane

Restricții de circulație au fost impuse pe mai multe tronsoane de cale ferată din sudul României, afectate de inundații. Trenurile circulă cu viteză redusă sau pe un singur fir, anunță CFR.

Potrivit companiei feroviare, marți, la ora 14.00, erau redeschise circulației liniile Medgidia – Tulcea, Călimănești - Cozia (firul I) și Blaj - Valea Lungă (firul I), cu restricție de viteză de 30 km/h.

Există și linii unde se circulă în continuare pe un singur fir din cauza unor accidente. Este vorba despre Dorobanțu - Basarabi unde a deraiat un vagon al unui tren de marfă, iar celelalte garnituri circulă pe firul II.

De asemenea, pe linia Căiuți - Borzești de la ora 13.00, din cauza unui autovehicul care s-a răsturnat pe calea ferată trenurile circulă doar pe un fir.

Probleme ar putea să apară și în următoarele ore ca urmare a noilor avertizări de vreme severă anunțate de meteorologi.

Mediafax

ȘTIRE INIȚIALĂ Circulaţia trenurlor între stațiile Sinaia - Buşteni, Blaj - Valea Lungă şi Călimăneşti - Cozia se desfășoară pe o singură linie, din cauza ploilor din timpul nopții, transmite CFR. 

Terasamentul căii ferate a fost inundat între staţiile Sinaia şi Buşteni, pe firul II, iar între staţiile Blaj - Valea Lungă şi Călimăneşti - Cozia, pe firul I, au fost acoperite de aluviuni.

Echipele Regionalelor Bucureşti, Braşov şi Craiova se află la fața locului pentru intervenție cu utilaje pentru completarea terasamentului cu piatră spartă între Sinaia şi Buşteni şi curăţarea liniilor de aluviunile depuse între Blaj şi Valea Lungă, Călimăneşti - Cozia. â

Pe raza Regionalei CF Timişoara s-a intervenit permanent în cursul nopţii pentru remedierea deranjamentelor produse din cauza rafalelor puternice de vânt, la sistemul de alimentare cu energie electrică a liniei de contact, între staţiile Jena - Căvăran şi Poarta - Iablaniţa. Acum, pe aceste două segmente feroviare se circulă în condiţii normale.

Pe raza Regionalei CF Constanţa, circulaţia trenurilor se desfăşoară pe un singur fir între staţiile Dorobanţu - Basarabi, după ce un vagon de la un tren privat de marfă a deraiat la ieşirea din staţia Dorobanţu, Pe relaţia Medgidia - Tulcea, linie simplă, traficul este oprit temporar, din cauza defectării unui tren de marfă, între staţiile Cataloi - Babadag. Circulaţia trenurilor va fi reluată după ce operatorul privat de marfă va retrage trenul din linie curentă.
 

×
Subiecte în articol: trenuri