x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE. Al 12-lea pacient a murit în urma incendiului de la „Matei Balș”

UPDATE. Al 12-lea pacient a murit în urma incendiului de la „Matei Balș”

04 Feb 2021   •   14:16
UPDATE. Al 12-lea pacient a murit în urma incendiului de la „Matei Balș”

UPDATE.  Încă un pacient, un bărbat în vârstă de 89 de ani, cu o formă severă de COVID-19, care prezenta multiple afecțiuni asocitate, transferat după incendiul de vinerea trecută de la Matei Balș a murit, informează Ministerul Sănătății.

Acesta a fost transferat de la Matei Balș la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

Bilanțul deceselor în urma incendiului de la Matei Balș a ajuns la 12: cinci pacienți au murit în ziua incendiului, iar șapte decese s-au înregistrat în rândul pacienților transferați.

Cauzele decesului vor fi stabilite în urma anchetei medico-legale.

UPDATE: O pacientă în vârstă de 84 de ani care a fost transferată după incendiul de la „Matei Balș" a murit la Spitalul Universitar de Urgență „Elias” din București, potrivit Ministerului Sănătății.

Ministerul Sănătății a fost informat, miercuri dimineață, despre un deces în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021.

Este vorba despre o pacientă în vârstă de 84 de ani, transferată după incendiu la Spitalul Universitar de Urgență „Elias” din București.

Pacienta a fost diagnosticată cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta multiple comorbidități.

Ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului.

Este a 11-a victimă după tragedie.

UPDATE: Încă o persoană a murit, marți, în urma incendiului de la Institutul Național „Matei Balș”, ceea ce face ca bilanțul să ajungă la 10 morți. Este al doilea deces al zilei care a fost înregistrat la un pacient de 80 de ani, transferat la Spitalul Universitar de Urgență din București.

Ministerul Sănătății a anunțat marți încă un deces în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul 5 al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie.

Este vorba despre un pacient în vârstă de 80 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Universitar de Urgență din București. Pacientul a fost diagnosticat cu o forma severă SARS Cov-2, avea multiple comorbidități și se afla internat în secția de Terapie Intensivă a unității medicale, intubat.

Ancheta medico-legala va stabili cauzele decesului, potrivit Ministerului Sănătății.

Știre inițială: Încă o persoană a decedat, marți dimineața, în urma incendiului de la Institutul Național „Matei Balș”, ceea ce face la bilanțul să ajungă la 9 morți. Ultimul deces s-a înregistrat la o femeie de 70 de ani, care era transferată la Spitalul de Urgență „prof. dr. Dimitrie Gerota”.

Ministerul Sănătății a transmis că a fost informat, marți dimineață, despre un deces în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul 5 al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie.

Este vorba despre o pacientă în vârstă de 70 de ani, transferată după incendiu la Spitalul de Urgență „prof. dr Dimitrie Gerota”, care era internată în secția de Terapie Intensivă.

Pacienta era în stare gravă, intubată, avea comorbidități și era diagnosticată cu infecție cu SARS-Cov-2.

Ancheta medico-legala va stabili cauzele decesului, potrivit Ministerului Sănătății.

×
Subiecte în articol: incendiu matei bals