Urmaşii ciobanilor din Mărginimea Sibiului, în vacanţă

Copiii încheie anul şcolar mai devreme pentru a merge în transhumanţă cu familia

Copiii proprietarilor de oi din Munţii Cin­­drelului au intrat în vacanţă. Una în care pe lângă joacă se învaţă va­loa­rea şi sensul meseriei de cioban, nu toc­mai uşoară. Dacă este să luăm în con­­siderare cele aflate la şcolile din sa­­tele de munte, până la 50% din co­pii, alături de mame, părăsesc locurile până în toamnă, pentru a ajunge la taţii lor aflaţi deja departe de casă.

Mihai Nistor, originar din satul Rod, aparţinător comunei Tilişca, este directorul şcolii în care învaţă fix 200 de elevi şi preşcolari. Născut, crescut şi educat în Mărginime, Mihai Nistor este la bază învăţător, iar după facultate, profesor de istorie. A fost în şcoală când, în anul 1975, la primul an de dăscălie, părinţii au cerut regimului comunist reducerea anului şcolar.

"Atunci nu se recuperau orele. Fiecare învăţător şi profesor îşi organiza materia aşa încât să fie parcursă până la venirea vacanţei." După 1990, printr-o organizare aprobată de Inspectoratul Şcolar de la Sibiu, în zilele de sâmbătă sunt recuperate cele trei săptămâni de vacanţă în plus, vacanţă care începe în a treia zi de vineri din fiecare lună mai.

Anul acesta, pentru copiii din Mărginime vacanţa a început la 21 mai, Ziua Sfin­ţilor Constantin şi Elena. Dascălul spune că rostul copiilor pe lângă părinţi nu este legat neapărat de muncă, ci mai mult de grija şi dorinţa de a-i avea aproape. La şcoala din Tilişca am ajuns la pauza de ora 10:00, în holul mare al şcolii construite în stilul vechi al caselor boiereşti, cu scară mare, pe mijloc, copii de la grădiniţă până la clasa a VIII-a dau larmă ca pentru un război. Ionel are 12 ani şi de ani buni merge alături de mama să întregească familia în Dobrogea, la Casimcea, unde tatăl stă aproape tot anul. "Am învăţat până acum să dau în strungă şi să umblu cu oile. Nu muncesc mult, că am şi lecţii de făcut şi mă joc."

Iată re­gimul zilnic al unui copil care coa­li­zează cu natura încă de la naştere. Maria, de 11 ani, merge în zona Aradului, unde părinţii au luat teren. "Nu ştiu câte oi are tata, pentru că eu nu mă ocup cu oile. Eu sunt cu gospodăria, pe lângă mama." Rostul serios al unei băciţe, cum spun mărginenii, este tocmai asiguratul hranei pentru ciobani şi ajutoare. Responsabilităţile băciţei sunt la fel de importante ca acelea ale baciului, doar că sunt ceva mai uşoare. Chiar şi în aceste condiţii, cea mai mare bucurie a copiilor din satele de munte ale Sibiului este venirea vacanţei. O vacanţă departe de casă, ca o primă şi veche lecţie de viaţă pe care co­piii de aici o primesc.

Cea mai mare bucurie a das­că­lu­lui Mihai Nistor este, în fiecare an, în­ceperea şcolii atunci când copiii pre­­zintă compuneri de vacanţă. Com­puneri din care este refăcută în­treaga Românie. "Rămâi surprins să vezi cum nişte copilaşi cunosc ţara din punct de vedere geografic, din punc­tul de vedere al obiceiurilor, al prie­­teniilor pe care le leagă departe de ca­să. Experienţele copiilor sunt di­­ferite, pentru că viaţa la stână nu este una uşoară, mai ales pe vreme rea, dar acumulează o experienţă pe care desigur că o vor folosi la maturitate."

Primarul comunei Tilişca, Dumitru Răceu, spune că, în ciuda transhumanţei tot mai reduse, numai în comuna lui proprietarii au peste 100.000 de oi, la 1.600 de oameni. "În comună sunt 20.000, restul sunt purtate tot anul în Dobrogea, Banat, Baia Mare, Bărăgan, unde au furaje şi locuri de umblat", spune Răceu.

La aproape 20 de kilometri mai la deal, la Jina, ultima localitate aflată în vârf de munte, situaţia este identică. Vara, satele sunt părăsite de familiile de oieri. Important este faptul că părinţii aleg să îşi dea copiii la şcoală aici şi nu în altă parte. "Chiar dacă sunt plecaţi mai tot timpul anului, să ştiţi că oamenii din Mărginime sunt patrioţi. Îşi dau copiii la şcoală tot aici, chiar dacă sunt plecaţi multă vreme. Munca îi introdusă de mic în sânge la copil, de la grădiniţă, că aşa s-o păstrat la noi dintotdeauna, dar şcoala e şcoală, şi asta se face acasă", spune viceprimarul comunei, Gheor­ghe Cunţan. Şi totuşi, o îngrijorare există. O îngrijorare legată de pier­derea tradiţiei prin creşterea gradului de cultură a copiilor care aleg să continue şcoala la Sibiu, iar de acolo, tot mai mulţi merg la facultate.

"Odată ajunşi la oraş, cu toate bucuriile pe care nu le găseşti în sat, cu greu se mai întorc să îmbrăţişeze meseria de oier, fiecare preferând confortul de oraş, deşi poate că ar fi mai bine, pentru că, deşi este o meserie grea, este una frumoasă şi bănoasă."