x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: L-am asigurat pe Ponta că are sprijinul nostru

Antonescu: L-am asigurat pe Ponta că are sprijinul nostru

18 Mai 2013   •   15:06
Antonescu: L-am asigurat pe Ponta că are sprijinul nostru
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că el consideră episodul Sorin Roşca Stănescu încheiat şi că l-a asigurat pe premierul şi liderul PSD Victor Ponta de tot sprijinul liberalilor, iar construcţia proiectului USL merge mai departe - relatează Mediafax pe site-ul său.

"Episodul Sorin Roşca Stănescu este unul încheiat, despre care s-a spus din toate părţile şi cu toate nuanţele tot ce trebuia spus. Noi v-am descris şi cred că a făcut-o şi Victor Ponta şi au făcut-o şi alţi colegii de ai noştri pe larg tot ceea ce era de spus. Eu despre acest caz nu mai am nimic de adăugat, cred că şi domnul Ponta v-a spus totuşi că avem şi altă treabă în România decât asta. S-a discutat, nu s-a băgat sub preş, fiecare a spus ce vrea, ce îl doare, ce trebuie să facem, ne-am înţeles, mergem mai departe", a afirmat Antonescu, la Romexpo, unde a fost prezent la Conferinţa naţională a TNL.

Liderul liberal a arătat că dialogul cu Ponta nu s-a concentrat pe subiectul Roşca Stănescu, ci pe cea a solidarităţii USL, iar premierului i s-au oferit toate asigurările că opiniile exprimate de senatorul liberal nu sunt şi ale partidului: "(Ponta n.n.) are în continuare tot sprijinul nostru ca premier, că e premierul nostru, nu al altcuiva, că tot ceea ce am construit până acum merge mai departe", a spus Antonescu.

El a adăugat că nu s-a certat cu Ponta, că nu trebuie interpretate discuţiile din ultimele zile ca "o luptă de cocoşi sau de ţapi". "Nu e vorba ca pe un soi de skandenberg, de luptă de cocoşi, de luptă de ţapi, nu, e vorba de oameni care sunt parteneri, coechipieri, care am construit ceva foarte important împreună, de oameni care suntem raţionali", a afirmat Antonescu.

"Luni este o zi normală, vom avea o întrunire obişnuită de început de săptămână pentru USL, o zi în care vom discuta subiectele uzuale, cele care ţin de guvernare", a spus liderul PNL.

Premierul Victor Ponta nu a făcut declaraţii presei la plecarea de la Romexpo, unde a participat la Conferinţa naţională de alegeri a PNL. "Acum e weekend şi vorbim luni", le-a spus el jurnaliştilor care îl întrebau despre problemele din USL legate de episodul Sorin Roşca Stănescu.

×
Subiecte în articol: scandal USL impacare usl