x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator USR PLUS propune ca persoanele vaccinate să asiste la Cupa României la fotbal

USR PLUS propune ca persoanele vaccinate să asiste la Cupa României la fotbal

07 Mai 2021   •   18:03
USR PLUS propune ca persoanele vaccinate să asiste la Cupa României la fotbal
Sursa foto: pixabay.com

Persoanele vaccinate ar putea asista pe 22 mai la Cupa României la fotbal, care se va desfășura pe stadionul din Ploiești, potrivit unei propuneri USR PLUS: „Va fi cu titlu experimental, în perspectiva organizării Euro 2021, iar accesul pe stadion va fi permis până la maxim 50% din capacitate”.

USR PLUS a propus Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate de la 1 iunie, reunit vineri în ședință, două seturi de măsuri menite „să readucă sportul românesc, și el grav afectat în aceste luni de pandemie, mai aproape de revenirea la normalitate”.

Propunerile au fost formulate de deputatul USR PLUS Tudor Pop, președinte al Comisiei de Tineret și Sport din Camera Deputaților, alături de vicepremierul Dan Barna. Este timpul să redăm spectatorilor și fanilor bucuria de participa la evenimente sportive.

„Eliberăm sportul de COVID-19! Acesta nu este un slogan, ci o aspirație realistă având în vedere impactul campaniei de vaccinare din România. Sportul a suferit deja prea mult în acest 1 an și jumătate, iar acum avem în sfârșit instrumentele să schimbăm în bine această stare de fapt. Cred cu tărie că putem aduce sportul românesc și mai aproape de revenirea la normalitate, de aceea am lansat o invitație întregii mișcări sportive naționale pentru a se alătura și sprijini acest demers. Totodată, cred că mișcarea sportivă din România trebuie sprijinită și susținută mai mult si mai clar de către actuala coaliție de guvernare în depășirea problemelor financiare și organizatorice generate de pandemie. Astăzi, am făcut un pas hotărât în această direcție”, declară deputatul USR PLUS Tudor Pop.

Măsurile propuse Comitetului interministerial sunt:
- permiterea accesului în baze sportive a persoanelor vaccinate cu ambele doze și a celor cu rezultat negativ în urma unui test RT-PCR efectuat în ultimele 24 de ore;
- impunerea acelorași condiții de acces (vaccinare sau test RT-PCR negativ efectuat în ultimele 24h) și personalului organizator în baza sportivă în ziua competițiilor sportive; fără respectarea acestei reguli, structura sportivă gazdă nu va putea permite accesul spectatorilor în tribune;
-permiterea accesului spectatorilor care fac dovada vaccinării cu ambele doze pe stadion în cadrul unui eveniment sportiv fanion - Cupa României la fotbal, din 22 mai, care se va desfășura pe stadionul din Ploiești, cu o capacitate de 15.000 locuri. Evenimentul va fi cu titlu experimental, în perspectiva organizării Euro 2021, iar accesul pe stadion va fi permis până la maxim 50% din capacitate;
- anularea obligativității efectuării de teste pentru detectarea COVID-19 în cazul membrilor staff-urilor tehnice și sportivilor care s-au vaccinat cu ambele doze.

Mediafax

×