Astăzi, vânătoarea a început în jurul orei 9.00, ca şi cu o zi în urmă, şi a cuprins o singură goană, pentru ca invitaţii să poată pleca apoi spre case, informează Mediafax.
Invitaţii vor pleca cu maşinile spre aeroportul din Debrecen (Ungaria), de unde se vor îmbarca în avioane.
Pe fondul de vânătoare de la Balc s-a aflat şi o maşină a Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, adaptată special pentru transportul de probe prelevate de la mistreţii împuşcaţi. Aceste probe vor fi transportate la un laborator al DSVSA din Oradea, urmând ca apoi, dacă analizele nu vor evidenţia infestare cu Trichinella, pestă porcină sau febră aftoasă, mistreţii împuşcaţi să fie duşi la un abator pentru prelucrarea vânatului. În final, la fel ca în fiecare an, carnea mistreţilor va fi donată unor orfelinate şi cămine de bătrâni.
Potrivit unor surse, carnea mistreţilor împuşcaţi în cursul zilei de sâmbătă este bună de consum.
Tradiţionala vânătoare de la Balc a început sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 9.00, iar pe parcursul zilei au avut loc două goane, prima dintre ele terminându-se în jurul orei 13.00, iar cea de-a doua în jurul orei 18.00.
Invitaţii la partida de vânătoare au sosit la Balc vineri seară, când au participat la o masă tradiţional românească, în timpul căreia Gheorghe Zamfir a susţinut un recital.
Printre invitaţi s-a aflat şi prinţul Dimitrie Sturdza, acesta fiind singurul care a stat de vorbă cu jurnaliştii aflaţi, sâmbătă dimineaţă, la intrarea pe domeniul de vânătoare. "Invitaţii sunt oameni foarte bine văzuţi în toată Europa, care sunt aici şi au venit să se întâlnească. Domnul Ţiriac face un PR foarte bun prin organizarea acestui eveniment", a declarat prinţul, spunând că este "cea mai bună vânătoare organizată în Europa, într-un ţarc".
La vânătoarea de la Balc a participat şi omul de afaceri Elan Schwartzenberg, care a spus că invitaţii la partida din acest an sunt cei de anul trecut. "Nu este niciunul în plus, niciunul în minus", a precizat Elan Schwartzenberg, care estima că în cele două zile vor fi vânaţi aproximativ 200 de mistreţi din cei 700 de pe domeniu.
Printre invitaţii de anul trecut de la Balc s-au aflat George Marsan, primarul oraşului Monte Carlo, Erich Hampel, manager Unicredit Bank Austria, Alfred Baumhauer, fabricant Cartier, Wolfgang Porsche, moştenitorul imperiului cu acelaşi nume, Klaus Mangold (DaimlerChrysler), Siegfried Wolf, preşedintele companiei Magna Europa, Franz Rauch, cel mai mare producător de sucuri naturale din Europa, Rudolf Streicher, politician austriac, fost ministru în mai multe guverne, Inigo Herrera, fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
În mod tradiţional, vânătoarea de la Balc se desfăşoară la sfârşitul celei de-a treia săptămâni a lunii ianuarie.
Partidele de vânătoare de la Balc au devenit cunoscute din 2005, când au fost împuşcaţi 185 de mistreţi, dintre care 23 de către fostul premier Adrian Năstase.
Citește pe Antena3.ro