x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vandalizare la Muzeul Pietrei din Sângeru, în timp ce Lucian Avramescu se afla la Antena 3

Vandalizare la Muzeul Pietrei din Sângeru, în timp ce Lucian Avramescu se afla la Antena 3

18 Noi 2012   •   15:04
Vandalizare la Muzeul Pietrei din Sângeru, în timp ce Lucian Avramescu se afla la Antena 3

Muzeul Pietrei din Sângeru-Prahova, donație publică a poetului Lucian Avramescu, a fost parțial vandalizat în noaptea de sâmbătă spre duminică. Mai multe sculpturi în piatră au fost răsturnate. Una a fost rostogolită în șanțul șoselei, cu toate că are o greutate apreciabilă, neputând fi mișcată de un singur om. De menționat că Muzeul Pietrei, care cuprinde peste o mie de lucrări în piatră cioplite de artiști țărani are și un tronson în afara împrejmuirii din zid care cuprinde unele piese. Casa poetului se află situată între sediul poliției și primărie, aceasta din urmă făcând parte practic din același corp de clădiri, fiind donată „obștii satului” de bunicul realizatorului acestui obiectiv cultural. „Am aflat de la una din persoanele care se ocupă de muzeu și gospodăria mea cât lipsesc din Sângeru despre isprava petrecută noaptea trecută. N-am, din câte știu, dușmani. Poate dușmani ai prestației mele jurnalistice”, a declarat Lucian Avramescu. „Interesant este că la miezul nopții mă aflam la emisiunea Panorama a Oanei Stănciulescu de la Antena 3 unde mi-am exprimat opțiuni legate de isprăvile de campanie ale arendașului din Dealul Cotrocenilor. Mă bate gândul că a fost un avertisment, știut fiind că iubesc acest muzeu pe care-l dăruiesc satului meu, intrarea e liberă, nu face rău nimănui. E ori un gest teribilist al unor zmintiți, ori un avertisment pentru convingerile mele jurnalistice”, a adăugat poetul. Șeful postului de poliție, Marian Minea, declară că speră să-i identifice pe cei care se fac vinovați: „Au apărut niște tineri - nu din localitate - care, în noaptea trecută au fost avertizați de noi pentru tulburări ale liniștii publice. Vom studia și înregistrările camerei de supraveghere de la primărie. Sculpturile n-au fost sparte, ci doar dărâmate și aruncate în șanț”.

×