Marian Vanghelie, proprietarul Magazinului Bucureşti prin SC Bucureşti SA, a pierdut, la instanţa supremă, procesul cu moştenitorii fostului proprietar Bucur Bunescu. Verdictul este definitiv şi irevocabil.
Prin Decizia 732 din 8 februarie a.c., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de revizuire formulată de SC Bucureşti SA împotriva unei decizii a instanţei supreme din 21 februarie 2007, prin care a fost admis recursul formulat de cei trei moştenitori. Acum trei ani, instanţa supremă a admis recursul moştenitorilor, stabilind că magazinul trebuie să reintre în proprietatea acestora.
În replică, SC Bucureşti SA a introdus o cerere de revizuire, sperând să răstoarne verdictul, dar după doi ani a pierdut procesul. Avocatul Cosovanu a notificat conducerea SA Bucureşti SA, precizând că, dacă predarea imobilului nu va avea loc benevol, atunci se va trece la executarea silită a deciziei instanţei supreme. Marian Vanghelie spune însă că va respecta decizia instanţei supreme: "Până să fiu eu proprietarul s-au câştigat toate procesele. A trebuit să fiu sacrificat... Dar eu n-am ce să fac decât să fiu de acord cu ceea ce a stabilit Justiţia".
Citește pe Antena3.ro