Potrivit unui comunicat de presă remis, joi, agenţiei Mediafax, primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, s-a întâlnit, ieri, cu Jay Burgess şi Ryan Barnes, înalţi oficiali ai Departamentului de Comerţ al SUA, pentru a identifica posibilităţile de atragere a unor investitori americani în România.
În timpul discuţiilor, care au avut loc la sediul Departamentului de Comerţ al SUA, din Washington, primarul Marian Vanghelie a subliniat faptul că România este un loc excelent pentru investiţii.
Vanghelie a declarat, după întâlnire, că "românii reprezintă cea mai muncitoare, calificată şi serioasă resursă umană din Europa de sud-est", el apreciind că "investiţiile străine vor conduce la crearea de locuri de muncă şi vor stimula economia".
"Sunt dispus să fac orice efort, inclusiv acela de a colabora cu actualul Guvern şi cu preşedintele Băsescu, pentru a atrage investiţiile străine în România - în special pe cele din Statele Unite ale Americii, având în vedere faptul că situaţia economică a ţării noastre este la pământ", a adăugat Marian Vanghelie, potrivit comunicatului menţionat.
Oficialii Departamentului de Comerţ al SUA au dat asigurări de colaborare şi asistenţă, în încercarea primarului Vanghelie de a atrage, în România, investitori din Statele Unite, stabilind, în acest sens, un calendar de contacte pentru perioada următoare.
O delegaţie a PSD Bucureşti, condusă de liderul filialei, primarul Sectorului 5, Daniel Marian Vanghelie, se află într-o vizită la Washington, în perioada 18-21 ianuarie, la invitaţia fostului ambasador american Richard W. Carlson, vicepreşedinte al Fundaţiei pentru Apărarea Democraţiei din SUA.
Citește pe Antena3.ro