Vantu in silentio stampa Sorin Ovidiu Vantu a ales sa nu mai raspunda procurorilor la intrebari, dupa ce a fost invinuit de asociere in vederea savarsirii de infractiuni.
O noua acuzatie la adresa lui Sorin Ovidiu Vantu: asociere in vederea savarsirii de infractiuni. Aceasta i-a fost adusa la cunostinta omului de afaceri in cadrul audierii care s-a desfasurat vinerea trecuta la sediul Parchetului General. Chiar daca oficial a fost o audiere de "rutina", se pare ca lucrurile n-au stat chiar asa. Ba chiar a fost o audiere cu scantei in care Sorin Ovidiu Vantu, asistat de avocatul sau Marian Nazat, a depus o declaratie prin care ii anunta pe anchetatori ca isi rezerva dreptul de a nu mai raspunde la intrebarile lor de acum incolo. Motivele invocate de omul de afaceri au fost politizarea excesiva a dosarului FNI si modul neprofesionist in care procurorii inteleg sa-si conduca ancheta. Noua acuzatie adusa lui Vantu, asociere in vederea savarsirii de infractiuni, are efect nul in conditiile in care celelalte infractiuni nu au fost probate solid. Ea pare mai degraba ca-i ajuta pe procurori sa traga de timp pentru netrimiterea dosarului in instanta. Avocatul lui Vantu, Marian Nazat, ne-a declarat: "Dreptul de care a uzat clientul meu este unul perfect legal". (Ioana Plop)
Citește pe Antena3.ro