x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Varga: Rata tăierilor ilegale din păduri este de două ori mai mare decât cea a împăduririlor

Varga: Rata tăierilor ilegale din păduri este de două ori mai mare decât cea a împăduririlor

de Agerpres    |    18 Ian 2014   •   23:37
Varga: Rata tăierilor ilegale din păduri este de două ori mai mare decât cea a împăduririlor

Ministrul delegat al Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii, Lucia Ana Varga, a susţinut sâmbătă, la Arad, că rapoartele Curţii de Conturi arată că rata tăierilor ilegale din păduri este de două ori mai mare decât cea a împăduririlor sau a regenerărilor naturale şi a afirmat că măsurile coercitive luate împotriva pădurarilor corupţi sunt insuficiente.

"Sunt situaţii în care pădurarii au fost prinşi ca fiind complici cu hoţii de lemne, dar li se aplică doar 10-15% diminuări de salarii. Drept urmare, din păcate, în România, fenomenul tăierilor ilegale în România mai este încă prezent. Asistăm la situaţii în care, deşi am cerut celor care fac controlul, Inspectoratelor Silvice, să înăsprească pedepsele, nu există temei legal suficient de bine fundamentat, astfel încât să putem lua măsurile care se impun pentru curăţirea sistemului. Este absolut necesară aprobarea legii de modificare a Codului Silvic, pentru că odată cu această modificare toate infracţiunile silvice vor fi tratate conform Codului Penal, ca orice altă infracţiune. Sperăm ca atunci numărul dosarelor trimise organelor competente să primească mai puţine NUP-uri (Neînceperea Urmăririi Penale- n. r.) şi într-adevăr hoţii să fie pedepsiţi", a declarat ministrul Lucia Ana Varga.

Ea a arătat că, în conformitate cu un Raport al Curţii de Conturi, rata tăierilor ilegale este de două ori mai mare decât rata împăduririlor sau a regenerărilor naturale, iar din 1990 până în 2011 au fost tăiate ilegal 80 de milioane metri cubi de lemn, pagubele fiind de aproximativ 5 miliarde de euro.

"Numai în Argeş, de exemplu, s-au tăiat 915 ha de pădure şi s-au transportat ilegal aproximativ 6.000 de autocamioane cu lemne, fără ca nimeni să nu observe nimic, situaţia fiind descoperită în urma unei acţiuni concertate a Ministerului, a Poliţiei Economice şi Parchetului Acest fapt m-a făcut să mă întreb dacă există sau nu o legătură între politic şi administrativ", a precizat ministrul.

Pe de altă parte, Lucia Varga s-a declarat nemulţumită de existenţa unor complicităţi între unele firme de exploatare şi angajaţi în silvicultură.

"Am demarat procesul de curăţire a sistemului, am retras autorizaţii de funcţionare pentru firme de exploatare care au încălcat legea, am ridicat autorizaţii pentru şefii de ocoale unde am găsit aceste dezastre şi le-am întocmit dosare penale pentru că aceste fapte nu pot rămâne nepedepsite", a mai precizat ministrul.

Ministrul a spus că va susţine introducerea unei prevederi în Codul Silvic prin care paza pădurilor de până la 30 de hectare să fie asigurată gratuit de Romsilva.

"În România există peste 500.000 de hectare de mici proprietăţi de pădure nepăzite, dintr-un total de 1 milion de hectare, acestea fiind cel mai la îndemâna hoţilor. În Codul Silvic am venit cu o prevedere prin care paza acestor proprietăţi va fi asigurată gratuit de Romsilva, aceasta nefiind doar o regie care desfăşoară activităţi economice, Romsilva trebuind să asigure, în primul şi primul rând, integritatea fondului forestier naţional. Iar în ceea ce priveşte autorizaţiile de practică, acestea ar urma să fie retrase pădurarilor corupţi", a adăugat ministrul Lucia Ana Varga. 

×
Subiecte în articol: lucia varga despadurire taieri de paduri