Legea de reducere a TVA la 5% la alimentele de bază conţine o minciună, întrucît sunt specificate doar cinci produse pentru care se aplică, nefiind vorba de alimentele la care au acces oamenii săraci, a declarat consilierul guvernatorului BNR Adrian Vasilescu.
"Acolo (în textul legii de reducere a TVA la 5%, n.r.) este o minciună. O minciună în documentul acela care are o singură pagină. Şi anume, s-a spus că a scăzut TVA la 5% la alimentele de bază. Nu este vorba de niciun fel de alimente de bază. Acolo sunt cinci produse. Un tip de produse înseamnă pufuleţi. Adică din astea cu cancer în ele, să le ieftinim ca să dăm mai mult cancer pe piaţă", a spus Vasilescu, aseară, la RealitateaTV.
El a precizat că există un nomenclator de produse publicat în Monitorul Oficial şi nicun act oficial nu poate ieşi din acest nomenclator de produse. Legea ar permite aplicarea unei cote reduse de TVA la carne proaspătă, dar nu şi la cea refrigerată, ori cei mai mulţi oameni săraci cumpără carne mai ieftină, cum ar fi mezelurile şi produsele din carne.
"La carne refirigrată deja ai ieşit din nomenclator. Vine Curtea de Conturi, inspecţia financiară şi te rade dacă ai redus TVA acolo. Cei mai mulţi oameni săraci cumpără mezeluri. Există acolo (în textul legii, n.r.) o listă de produse, la carne spune carne proaspată, dar astea nu sunt alimente pentru oamenii săraci..Să nu creadă populaţia României că acesată lege a fost pentru ea şi nu se aplică. Nu a fost o lege pentru ea", a mai spus Vasilescu.
Citește pe Antena3.ro