x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vaslui / 1 Decembrie face victime. 18 copii au ajuns la spital

Vaslui / 1 Decembrie face victime. 18 copii au ajuns la spital

de Ovidiu Ciutescu    |    28 Noi 2008   •   00:00

18 copii de la Şcoala nr.9 din municipiul Bârlad au ajuns vineri la spital, după ce li s-a făcut rău şi au leşinat la repetiţia pentru parada care urma să aibă loc pe 1 decembrie.



Potrivit directorului Autorităţii de Sănătate Publică Vaslui, Luminiţa Costache, cauzele pentru care copiilor li s-a făcut rău nu sunt cunoscute încă. “Dintr-un grup de 60 de copii care participau la repetiţie, 18 se află sub supraveghere medicală într-un spital din Bârlad. Cadrele didactice care însoţeau copiii la repetiţie au spus doar că, la un moment dat, în zonă s-a simţit un miros înţepător”, a declarat Costache.

×
Subiecte în articol: romania