O autospecială de Terapie Intensivă Mobilă solicitată să intervină în cazul unui bărbat de 51 de ani din comuna Deleşti, aflat în stare de inconştienţă, a rămas împotmolită pe un drum comunal, pacientul decedând ulterior, au informat reprezentanţii ISU Vaslui.
Potrivit sursei citate, Detaşamentul Vaslui a intervenit cu un autocamion pentru a scoate autospeciala TIM din noroi.
"Autorităţile locale s-au mobilizat, punând la dispoziţie un buldoexcavator pentru a curăţa drumul şi a scoate ambulanţa. Doamna doctor a ajuns în cele din urmă la pacient cu un autoturism de teren pus la dispoziţie prin intermediul autorităţilor locale. Din păcate, la faţa locului, medicul nu a mai putut face nimic pentru pacient, acesta fiind declarat decedat", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Ploile căzute în ultimele ore au creat pagube în mai multe zone din judeţul Vaslui. Mai multe curţi au fost inundate, iar circulaţia pe unele drumuri a fost îngreunată. De asemenea, peste 500 de locuinţe au rămas fără energie electrică.