x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Veste BUNA pentru anumiti pensionari. Legea a fost ADOPTATA si pensiile vor fi indexate

Veste BUNA pentru anumiti pensionari. Legea a fost ADOPTATA si pensiile vor fi indexate

23 Noi 2015   •   17:21
Veste BUNA pentru anumiti pensionari. Legea a fost ADOPTATA si pensiile vor fi indexate

Propunerea legislativă a UDMR care prevede indexarea pensiilor pentru categoriile de persoane care înainte de 1 ianuarie 1990, în perioada efectuării stagiului militar obligatoriu, au prestat activităţi fizice executând lucrări şi construcţii în diverse domenii ale economiei naţionale a fost adoptată tacit de Senat.

Senatorul PNL Mariana Câmpeanu s-a întrebat cum a fost posibilă adoptarea tacită a acestei propuneri, în condiţiile în care ultima şedinţă de plen s-a terminat înaintea programului prevăzut. Ea a apreciat că un asemenea lucru este "impardonabil" pentru Camera superioară a Legislativului.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că au fost adoptate tacit două propuneri: în cazul uneia raportul nu a fost primit de la comisia sesizată, iar în cazul celeilalte raportul comisiei a fost primit după şedinţa de plen.

Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială a adoptat un raport de respingere în cazul propunerii legislative menţionate, motivând că aceasta prevede acordarea de beneficii la calculul pensiei pentru persoanele care au desfăşurat stagiul militar în unităţi de producţie, dar care în practică sunt măsuri inoperabile ţinând cont de faptul că abia după 1990 activităţile au fost încadrate în grupe superioare de muncă.

De asemenea, Guvernul nu a susţinut această propunere legislativă.

Comisia pentru egalitatea de şanse, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, precum şi Comisia pentru buget, finanţe au transmis un aviz favorabil.

Grupul parlamentar al UDMR a depus, în luna mai, la Camera Deputaţilor, propunerea legislativă care prevede indexarea pensiilor pentru categoriile de persoane care, înaintea datei de 1 ianuarie 1990, în perioada efectuării stagiului militar obligatoriu, au prestat activităţi fizice executând lucrări şi construcţii în diverse domenii ale economiei naţionale: exploatare minieră, rafinării petroliere, agricultură, respectiv Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Iniţiatorii proiectului de lege sunt deputaţii UDMR Kelemen Hunor, Kerekes Karoly şi Korodi Attila, precum şi senatorii UDMR Pataki Csaba, Tánczos Barna şi Vegh Alexandru.

Potrivit unui comunicat de presă remis atunci AGERPRES de UDMR, Kerekes Karoly a precizat că legislaţia din domeniul pensiilor aflată în vigoare prevede faptul că stagiul militar constituie stagiu de cotizare asimilat, iar în calculul punctajului lunar se are în vedere 25% din câştigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective. Acesta a amintit că, în perioada regimului comunist, militarii în termen îşi desfăşurau activitatea în condiţii de muncă "extrem de periculoase şi precare".

"Dacă o persoană fizică/civilă prestează muncă fizică în astfel de condiţii, conform legilor în vigoare, este încadrată în categoria I de muncă. Astfel, este nedrept pentru respectivii militarii în termen faptul că li se calculează doar 0,25 punctaj individual de pensie, pentru perioada în care au muncit în condiţii extrem de dificile şi dăunătoare. Măsura reparatorie propusă de UDMR constă în majorarea valorii punctelor de pensie cuvenite cu 50, respectiv 25 la sută, proporţional cu perioada lucrată şi în funcţie de încadrarea în grupele I şi/sau II de muncă a unităţii economice respective sau a locului de muncă, respectând clasificaţia în vigoare în acea perioadă şi în corelaţie cu normele în vigoare în prezent', a afirmat Kerekes Karoly, citat de comunicatul UDMR.

El a adăugat totodată că, potrivit iniţiativei UDMR, nu numai soldaţii vor beneficia de creşterea punctului de pensie, ci şi acei civili care au fost înrolaţi pentru serviciu militar extraordinar.

"Trebuie să acordăm despăgubiri morale şi materiale tuturor persoanelor care, în perioada fostului regim, sub pretextul efectuării serviciului militar obligatoriu, au prestat muncă fizică în condiţii deosebit de dificile. Prin urmare, am elaborat această lege prin care propunem indexarea pensiilor pentru pensionarii care fac parte din categoriile menţionate", a informat deputatul Korodi Attila, unul din iniţiatorii modificării legislative.

Politicianul UDMR a reiterat faptul că, în anul 2002, la iniţiativa Asociaţiei foştilor militari din detaşamentele de muncă forţată, a fost votată o lege similară în scop compensator.

"Însă respectivul act normativ, Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, a reprezentat un gest reparator pentru acei militari în termen care au executat diverse lucrări şi construcţii pe care ministerele le aveau în plan sau au contribuit masiv la îndeplinirea normelor de producţie în diferite unităţi economice", se arăta în comunicatul UDMR, care preciza că iniţiativa doreşte să remedieze acest aspect.  

×