x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Veşti bune de la meteorologi: Vremea se îmbunătăţeşte!

Veşti bune de la meteorologi: Vremea se îmbunătăţeşte!

09 Mar 2010   •   00:00

După un început de primăvară capricios, meteorologii vin cu veşti bune. În următoarele zile, temperaturile vor creşte treptat, iar ninsorile se vor reduce cantitativ. Află ce spun meteorologii şi vezi prognoza pentru trei zile.



Invitat la emisiunea "News Magazine", de la Antena 3, meteorologul Dumitru Baltă a vorbit despre felul în care va evolua starea vremii în următoarea perioadă.

"Să mai aşteptăm cel puţin până la momentul echinocţiului de primăvară. Să nu uităm că această primăvară, luna martie, a debutat cu o vreme caldă, chiar deosebit de caldă, după care a urmat această răcire cu fenomene de iarnă", a declarat Dumitru Baltă.

În cursul acestei zile, meteorologul susţine că va mai ninge îndeosebi în Bărăgan şi Dobrogea, urmând ca ninsorile să se diminueze treptat începând de miercuri.

Şi pentru bucureşteni sunt veşti bune. În Capitală va mai continua să fulguiască, însă ninsoarea nu se va compara cu cea din ziua precedentă.

"Temperatura va urca de la -4, -5 grade până în jurul valorii de 0 grade", a mai spus meteorologul.

METEOROLOGUL DUMITRU BALTĂ DESPRE STAREA VREMII



PROGNOZA METEO PENTRU 9,10 ŞI 11 MARTIE

ÎN ŢARĂ

Marţi

Vremea se va menţine deosebit de rece. În regiunile sudice şi sud-estice, îndeosebi ziua vor fi înnorări, local va mai ninge, iar vântul va prezenta intensificări, cu precădere în Dobrogea şi Bărăgan. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi numai cu totul izolat va ninge slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade, iar cele minime între -12 şi -2 grade, mai coborâte în depresiuni până în jur de -18 grade.

Presiunea atmosferica va creşte.

Miercuri

Vremea va fi rece. În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul şi sud-vestul ţării, unde izolat vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Noaptea aria de nebulozitate se va extinde şi vor cădea precipitaţii, predominant ninsoare, în regiunile din jumătatea sudică şi local în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte
şi în regiunile sudice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 şi 4 grade, iar cele minime între -10 şi 0 grade, mai scăzute în zonele depresionare.

Presiunea atmosferica va scădea.

Joi

Vremea va fi predominant închisă. Pe arii extinse va ninge, mai ales ziua, iar vântul va mai avea intensificări locale. În sud-est vor fi precipitaţii mixte. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate.Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -2 şi 6 grade, iar cele minime între -10 şi 0 grade.

ÎN BUCUREŞTI

Marţi


Vremea se va menţine deosebit de rece, iar cerul va fi mai mult noros. Va ninge temporar în cursul zilei, când şi vântul va mai prezenta intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă va fi de -7 ... -5 grade.

Presiunea atmosferica va creşte.

Miercuri

Vremea va fi rece. Cerul va fi temporar noros, iar spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări. Temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă de -3 ... -2 grade.

Presiunea atmosferica va scădea.

Joi

Vremea va fi închisă şi temporar vor fi ploi, lapoviţe şi ninsori. Vântul va prezenta intensificări în cursul zilei. Temperatura maximă va fi de 2 ... 3 grade, iar cea minimă în jur de -3 grade.

×
Subiecte în articol: meteo