x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Veşti excelente! Transport gratuit pentru elevii bucureşteni

Veşti excelente! Transport gratuit pentru elevii bucureşteni

11 Dec 2018   •   15:17
Veşti excelente! Transport gratuit pentru elevii bucureşteni

Consilierii generali ai Capitalei se vor întruni în şedinţă miercuri, de la ora 11.00, pe ordinea de zi figurând două proiecte care prevăd gratuitate la utilizarea mijloacelor de transport ale Societăţii de Transport Bucureşti, o nouă rectificare a bugetului Capitalei, precum şi demararea procedurilor pentru relocarea a trei unităţi medicale, printre care şi Spitalul Prof. Dr. Panait Sârbu.

* Conform proiectului de rectificare, sumele alocate finalizării lucărilor la Catedrala Mânturii Neamului vor creşte cu 10 milioane de lei, ajungând în acest an la un total de 45 de milioane, iar sprijinul financiar destinat lucărilor de la diferite lăcaşuri de cult din Capitală creşte cu 24,7 milioane lei, ajungând în acest an la un total de 121 milioane lei. Conform unui centralizator, cele 1,7 miliarde de lei pentru spitalele aflate în subordinea ASSMB cresc cu 24,8 milioane lei. Bugetul total de la Transporturi urmează să fie redus cu 81 de milioane de lei (ajungând la 1,25 miliarde de lei), dintre care 18 milioane de la transportul în comun şi 62 de milioane de la străzi. Vor fi reduşi banii din acest an pentru următoarele obiective: străpungere Bd. Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu (5 milioane de lei din totalul de 13, 4 milioane lei); Penetraţie Splaiul Independenţei-Ciurel-Autostrada Bucureşti-Piteşti (26,8 milioane lei din totalul de 70 de milioane); reabilitare sistem rutier şi linie de tramvai Bd. Liviu Rebreanu (4,7 milioane lei din totalul de 5 milioane); reabilitare sistem rutier şi linii de tramvai Şos. Pantelimon (5,8 milioane lei din totalul de 10 milioane), reabilitare sistem rutier şi linii de tramvai Şos. Iancului (4,8 milioane lei din totalul de 6 milioane); supralărgire Fabrica de Glucoză (8,3 milioane lei din totalul de 10 milioane). Pentru toate acestea creditele de angajament rămân nemodificate.

* Toţi elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu acreditat/autorizat care frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ din Bucureşti vor beneficia de gratuitate la utilizarea mijloacelor de transport ale Societăţii de Transport Bucureşti, conform unui alt proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut de CGMB. De asemenea, însoţitorii pensionarilor cu domiciliul stabil în Bucureşti ar urma să beneficieze de gratuitate pentru utilizarea mijloacelor STB. Însoţitorul va beneficia de transport gratuit doar dacă pensionarul pe care îl acompaniază are vârsta minimă de 63 de ani în cazul femeilor şi 65 de ani în cazul bărbaţilor şi deţine un card de transport destinat călătoriilor cu însoţitor.

* Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti ar putea fi împuternicită să demareze proceduri de identificare şi achiziţie a unor imobile, cu scopul relocării în alte clădiri a Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu, a Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Prof. Dr. Dan Theodorescu şi parţial a Spitalului Clinic Dr. I Cantacuzino - Secţiile Obstetrică-Ginecologie I, II şi Neonatologie. În raportul de specialitate sunt invocate notele de fundamentare trimise de către cele trei spitale către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

* Consilierii generali urmează să dezbată şi un proiect privind înfiinţarea Clinicii Metropolitane de Stomatologie, în subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, ASSMB fiind împuternicită să efectueze demersurile necesare pentru identificarea şi achiziţia unui imobil pentru clinică, având o suprafaţă construită de aproximativ 1.000 mp.

* CGMB urmează să dezbată şi proiectul "Doctori pentru Bucureşti", care prevede acordarea unui sprijin financiar în valoare de 10.000 lei în vederea participării la programe de pregătire profesională pentru un număr de 100 de medici, angajaţi ai spitalelor aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti. Astfel, proiectul va avea pentru anul 2019 un buget de un milion de lei. În termen de 45 de zile de la aprobare, ASSMB va elabora regulamentul pentru implementare.

* Proiectul "O şansă pentru cuplurile infertile" ar putea fi implementat şi în perioada ianuarie 2019-decembrie 2020, conform altui proiect de hotărâre de pe ordinea de zi. Acesta prevede acordarea unui sprijin financiar sub formă de vouchere, în valoare de 13.800 lei pentru 2.000 de cupluri infertile din Municipiul Bucureşti, cu afecţiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală. Bugetul multianual al proiectului este prevăzut la 27,7 milioane lei.

* Consiliul General urmează să dezbată în şedinţa de miercuri un proiect prin care solicită Guvernului transmiterea Aşezământului Brătianu (str. Biserica Amzei nr. 5-7) din domeniul public şi administrarea Ministerului Culturii în domeniul public al municipiului Bucureşti şi administrarea CGMB. Conform proiectului, imobilul va avea destinaţia de spaţiu cultural şi educaţional, iar în cazul nerespectării destinaţiei acesta va reveni în domeniul public al statului.

* Un alt punct de pe ordinea de zi prevede acceptul pentru încheierea unui acord de prestări servicii de asistenţă tehnică privind Programul de Dezvoltare Urbană, între Municipiul Bucureşti şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Conform proiectului, se aprobă alocarea sumei de 3,9 milioane euro de la bugetul local al Municipiului Bucureşti pentru plata onorariului. Scopul serviciilor de asistenţă tehnică este de a ajuta Municipiul Bucureşti să îşi întărească capacitatea de planificare strategică şi capacitatea de planificare şi administrare a investiţiilor de capital; să implementeze programe de dezvoltare şi regenerare urbană; să accelereze programul de reducere a riscului seismic; să îmbunătăţească mobilitatea urbană.

* Un al proiect prevede acordarea în anul 2019 a unui număr de 500 de vouchere în valoare de 10.000 de lei fiecare pentru persoane juridice/fizice deţinători de spaţii comerciale/unităţi de cazare/spaţii de birouri/staţii de distribuţie carburanţi care înfiinţează staţii de reîncărcare rapidă pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in. Programul se va desfăşura în baza unui regulament ce va fi elaborat de către direcţiile de specialitate ale PMB şi va fi pus în aplicare printr-o comisie stabilită prin dispoziţie a primarului general.

* Denumirea de Piaţa Dinu C. Giurescu (n.r 1927 - d. 2018, istoric) urmează să fie atribuită spaţiului public situat la intersecţia dintre Bulevardul Ferdinand I, str. Horei şi str. Dimitrie Salmen, conform altui proiect de hotărâre.

* CGMB urmează să adopte în şedinţa de miercuri şi o hotărâre pentru prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General al Capitalei, până la intrarea în vigoare a noului PUG. Valabilitatea Planului Urbanistic General, aprobat în 2000, a mai fost prelungită şi în 2010, 2011, 2012, 2015. De asemenea, pe ordinea de zi figurează şi aprobarea Planului Urbanistic Zonal Sector 3. AGERPRES

×
Subiecte în articol: transport gratuit elevi